Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULUITOAREA poveste a unor capodopere furate de nazişti, găsite printre gunoaie! Valoarea operelor ar fi de un miliard de euro

Publicat in Jurnalul, luni 4 noiembrie 2013 · ·

Aproximativ 1.500 de tablouri - printre care opere semnate de Picasso, Matisse şi Chagall - care au fost furate sau confiscate de nazişti şi a căror valoare de piaţă ar putea ajunge la un miliard de euro au fost recuperate de poliţia germană din locuinţa unui bărbat de 80 de ani din Munchen.

Şi nu doar atât: apartamentul era plin de gunoaie!

Revista Focus a adus dezvăluirea

Potrivit săptămânalului german Focus, care a publicat primul informaţia, confiscarea este rezultatul unei acţiuni demarate de inspectorii vamali în 2011, după ce, în septembrie 2010, l-au descoperit pe bătrânul Cornelius Gurlitt revenind din Elveţia cu o sumă mare de bani asupra sa. Intuiţia a făcut ca anchetatorii să nu abandoneze pista.

Muţenie totală a autorităţilor

Misterul, însă, era total, luni, în Germania, după anunţul făcut de Focus. Autorităţile au recunoscut că au lucrat timp de mai multe luni la această anchetă dezvăluită de Focus, dar nu oferă deloc detalii, trimiţând jurnaliştii la Parchetul din Augsburg, care a anunţat că va organiza marţi o conferinţă de presă pe tema acestei afaceri.

“Cred că este cea mai mare descoperire de tablouri furate în cadrul Holocaustului care s-a făcut în ultimii ani”, a declarat, într-un interviu acordat AFP, Julian Radcliffe, preşedintele Registrului Operelor de Artă Pierdute, al cărui sediu se află la Londra. Radcliffe nu a prezentat o listă cu operele descoperite.

Estimarea valorii operelor

Focus estimează valoarea totală a celor 1.500 de desene, crochiuri şi tablouri ca depăşind un miliard de euro, dar o expertă care a fost cooptată în anchetă, contactată de AFP, a refuzat să facă orice evaluare a operelor.

Guvernul german a recunoscut că ştia de mai multe luni despre descoperirea făcută de vameşi şi “a ajutat anchetatorii, furnizând experţi în operele artiştilor blamaţi de regimul na

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 41 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 59 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 6 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°