Un tânăr de 23 de ani din Vinga, județul Arad, a stat încarcerat în propria mașină aproape 24 de ore, după ce a fost implicat într-un accident, iar telefonul mobil i s-a stricat. Ambulanta SMURD
Sursa: ISU Bucuresti
Tânărul, care se afla singur în mașină, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara șoselei, pe câmp, circa o sută de metri. El nu a putut contacta autorităţile, astfel că a fost forţat să aştepte.
Şoferul se îndrepta cătreo prietenă din Timișoara, care s-a alarmat cănd a văzut că acesta nu mai ajunge. Împreună cu alți prieteni au început să îl caute și l-au găsit duminică seara, la aproape 24 de ore de la accident, scrie "oradetimis.ro".
Prietenii au sunat imediat la 112 iar la fața locului au sosit pompierii de la Descarcerare care au reușit să îl scoată pe tânăr dintre fiarele contorsionate ale mașinii. O ambulanță l-a transportat la Spitalul Municipal din Timișoara.
Şoferul ghinionist nu a suferit răni care să îi pună în pericol viaţa.
TOP 3 RECOMANDĂRI ALE EDITORILOR: Savant american, condamnat la moarte în RomâniaMARȘUL TĂCERII. Angajații din sănătate au protestat cu un SICRIU ȘI COROANE DE FLORI| VIDEO
CONGRES PNȚCD. MRU: "Ieșiți la luptă, așa nu se mai poate". Vlad Moisescu: "Armata roşie a PSD are, astăzi, ţara la dispoziţie"
TOP 3 CELE MAI CITITE ȘTIRI: CELE MAI PENIBILE momente filmate la NUNȚI. Peste 13 milioane de oameni au RÂS CU LACRIMI | VIDEOO FEMEIE s-a DEZBRĂCAT la BUSTUL GOL în AEROPORT. Cât a plătit pentru ÎNDRĂZNEALA eiAu fost dați afară din cauza acestor fotografii! Nici nu își imaginau ce îi așteaptă| GALERIE FOTO