de Vali MACREA
04 noiembrie 2013 21:22
19 vizualizari
A-A+
Aflată la primul sezon în Liga a IV–a, Păltiniş Răşinari a profitat de remiza dintre echipele din Ocna Sibiului şi Cisnădie şi a urcat în fotoliul de lider, la finalul etapei a VIII–a.
Păltiniş Răşinari este noul lider al Ligii a IV-a, după etapa din weekend. Echipa lui Nicolae Grigore profită de remiza dintre Unirea Ocna Sibiului şi Măgura Cisnădie (0-0) şi se instalează pe primul loc. Răşinărenii - care au câştigat cu 3-2 la Mediaş confruntarea cu Sparta, printr-un gol reuşit de Mircea Popa cu 5 minute înainte de final - sunt la egalitate de puncte cu echipa din staţiunea sibiană şi au un punct în faţa Măgurii. În imediata vecinătate a podiumului se situează Unirea Miercurea Sibiului, formaţie care, în etapa cu numărul 8, s-a impus cu 3-1, pe teren propriu, în faţa echipei suporterilor sibieni, printr-un hat-trick al lui Alexandru Troancă.
"Militarii" sibieni rămân cu un singur succes în această ediţie de campionat, după ce au cedat, pe teren propriu, în partida cu CS Agnita (4-2).
Alte două meciuri din etapa a VIII-a a primului eşalon judeţean s-au terminat nedecis, la Tălmaciu (2-2 cu Continental) şi Sibiu (Progresul Terezian - FC Curciu 3-3). La Tălmaciu, 3 din cele 4 goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri.
ASA SIBIU 2 (1)
CS AGNITA 4 (1)
Au marcat: M. Marinescu '5, V. Socaci '52 / M. Cionca '38, '68, '75, Cl. Filip '54.
ASA: C. Călinescu, M. Mutulescu (L. Ştefănescu '80), T. Gehl (A. Vrâncian '59), Fl. Szabo, M. Marinescu, I. Socean, Al. Ganea, S. Piţigoi, V. Socaci (V. Urdea '67), L. Pandea (I. Voicu '25), T. Avram. Antrenor Sepi Schnell.
CS Agnita: Al. Veza (M. Aldea '71), G. Veza, Cl. Filip, Fl. Ţerbea, A. Avram, Şt. Păun, R. Andrei, M. Radu (A. Ciurar '75), S. Mărginean, M. Cionca, M. Stănciuleacu.