Muzeul Municipal Curtea de Argeş a găzduit, vineri după-amiază, vernisajul expoziţiei de pictură „Icoana din sufletul copiilor” realizată de elevii Şcolii Gimnaziale din Cicăneşti. „Vă mulţumesc că a-ţi participat la deschiderea acestei expoziţii inedite, chiar şi prin numărul mare de autori. Copiii din Cicăneşti sunt foarte talentaţi, dar în acelaşti timp trebuie să îi felicităm pe cei care au fost alături de ei şi i-au sprijinit. Lucrurile realizate de ei sunt minunate. Aceste icoane dovedesc mult curaj din partea copiilor, prin culorile folosite şi prin modul în care au fost realizate”, a declarat Ştefan Dumitrache, în deschiderea evenimentului. De asemenea, toţi cei care au participat la vernisaj au apreciat calitatea tablourilor şi i-au felicitat pe tinerii artişti din Cicăneşti. „Vreau să vă spun în primul rând că mă mândresc că sunt cicăneştean. Apoi vreau să laud comuna, dar şi pe aceşti tineri talentaţi, care au realizat lucruri deosebite”, a declarat academicianul Gheorghe Păun.
Printre cei prezenţi la eveniment se pot aminti Ştefan Dumitrache, manager Muzeul Municipal, consilierul local Gheorghe Nicuţ, academicanul Gheorghe Păun, Gabriel Moisescu, muzeograf în cadrul instituţiei, Bogdan Ştefănescu, cel care i-a coordonat pe elevi, Marian Turian, directorul Şcolii Gimnaziale din Cicăneşti, dar şi alţi iubitori de artă din municipiul nostru şi nu numai.
Mălina Petrescu
Muzeul Municipal Curtea de Argeş a găzduit, vineri după-amiază, vernisajul expoziţiei de pictură „Icoana din sufletul copiilor” realizată de elevii Şcolii Gimnaziale din Cicăneşti. „Vă mulţumesc că a-ţi participat la deschiderea acestei expoziţii inedite, chiar şi prin numărul mare de autori. Copiii din Cicăneşti sunt foarte talentaţi, dar în acelaşti timp trebuie să îi felicităm pe cei care au fost alături de ei şi i-au sprijinit. Lucrurile realizate de ei sunt minunate.