Ce ai face dacă ţi-ai vedea prietenii, vecinii sau alţi concitadini osândiţi la moarte sigură fără să aibă vreo vină? Ai trage obloanele sau ai încerca să ajuţi, chiar dacă ţi-ai risca propria libertate ori, poate, viaţa însăşi?

Până în urmă cu câţiva ani, în Parcul Bălcescu încă se mai vedeau liniile ferate de pe care au pornit spre Auschwitz şi alte lagăre de exterminare trenuri pline cu evrei bihoreni. Puţini au scăpat. Norocoşii şi-au datorat vieţile unor concitadini care, în vremuri groaznice, n-au uitat că sunt oameni şi au ascuns, au hrănit şi au ajutat să evadeze zeci, poate chiar sute, de evrei. BIHOREANUL vă prezintă câteva dintre aceste acte de umanitate şi pe eroii lor...

Trenurile morţii

În mai 1944, evreii din Oradea aflată sub ocupaţie maghiară după Dictatul de la Viena erau mutaţi cu forţa în ghetoul înfiinţat de trupele horthyste în jurul Sinagogii Ortodoxe, în perimetrul delimitat de actualele străzi Avram Iancu, Traian Moşoiu, Piaţa 1 Decembrie, Kogălniceanu şi Sucevei. În cartea "Evreii din Oradea", Tereza Mozes scrie că în acest spaţiu a fost înghesuită aproape o treime din populaţia oraşului, circa 25.000 de persoane, ghetoul de aici fiind de altfel al doilea ca mărime din Ungaria, după cel din Budapesta. Un alt ghetou, mai mic, a fost împrejmuit în Piaţa Cazărmii, unde au fost adunaţi circa 8.000 de evrei din "provincie".

Închişi după ziduri înalte şi păziţi de jandarmi, evreii suportau bătăi şi torturi, abia erau hrăniţi şi dormeau câte 14-15 într-o încăpere. Prevestind ce va urma, mulţi s-au sinucis! Alţii încă sperau. În van. La sfârşitul lunii mai, din parcul Rheday, actualmente Bălcescu, plecau primele trenuri pline cu evrei, iar în iunie aproape 28.000 fuseseră deja duşi la Auschwitz şi în alte lagăre de exterminare. Oradea era aproape "judenfrei"...

Lumini în noapte

Totuşi, nu toţi evreii au fost sorti