Trebuie să vă menţionez din start că sunt un adept al funcţionării descentralizate, al principiului subsidiarităţii, al guvernanţei multi-nivel, al deciziilor luate de jos în sus. După ce am studiat şi muncit câţiva ani prin Europa, după ce alţi doi ani am studiat dezvoltarea regional din Estul Europei am devenit un promotor al ideii de regionalizare şi descentralizare.
Adică, totuşi suntem europeni din 2007, însă nivelul de funcţionare este unul centralizat, învechit cu metehne comuniste.
Am urmărit îndeaproape tot ce s-a întâmplat cu acest subiect atât de important pentru viitorul României, uneori fiind implicat direct în diferite evenimente (conferinţe, articole, poziţii oficiale ale unor think-tankuri) alteori doar un simplu spectator, care observă, citeşte, urmăreşte emisuni. De multe ori m-am speriat de lipsa de substrat a discuţiilor, de lipsa de argumente pro sau contra, de o viziune de ansmablu a acestui proces, de soluţii, discuţiile limitându-se la capitalele de regiuni, la baroni locali sau la fonduri europene. Prea puţin se vorbea despre descentralizare fiscală, despre strategii de dezvoltare regională, despre reforma administraţiei publice. Adică toată lumea vorbea despre absorbţia de fonduri mai mare în cadrul unei regionalizări, însă, nu vorbea deloc despre performanţa administrativă din România. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare, în primul rând, de către administraţia publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituţional şi sistemul de administraţie publică al unei ţări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a acestei politici.
Scriam în trecut că România este unul dintre statele cele mai centralizate din Europa. Din punctul meu de vedere, centralizarea generează ineficienţă, inechitate şi corupţie, fondurile bugetare ce nu sunt cheltuite în locul în care su