Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele Comisiei Europene România, printre ţările în care statul de drept este pus în pericol

Publicat in Ziua Constanta, luni 4 noiembrie 2013 ·

Vicepresedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, comisar pentru Justitie, drepturi fundamentale si cetatenie, a mentionat Romania printre statele membre in care statul de drept este pus in pericol sau de-a dreptul incalcat.

Declaratia a fost data in timpul unui interviu acordat prestigiosului ziar german "Die Zeit", in care a vorbit despre masurile necesare de luat pentru depasirea crizei financiare.

"Ma numar printre cei care spun ca, dupa ce depasim criza financiara, trebuie sa mai facem si alte schimbari in UE", a explicat vicepresedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, in timpul unui interviu acordat publicatiei germane Die Zeit, publicat sambata, intitulat "Avem nevoie de forta germana".

Rugata sa detalieze schimbarile la care se refera, comisarul pentru Justitie, drepturi fundamentale si cetatenie a facut referire la respectarea statului de drept, capitol la care Romania nu a fost laudata.

"Spre exemplu, la capitolul respectarea statului de drept. In momentul de fata, daca o tara incalca regulile statului de drept, avem o singura posibilitate de a o sanctiona. Este cea mai drastica pedeapsa (mot a mot ,"varianta bombei nucleare" - n.r.). Asta inseamna ca putem sa-i luam tarii respective dreptul de vot in Consiliu. Cred ca avem nevoie si de alte masuri diferentiate. Asta pentru ca avem state, in care statul de drept este pus in pericol, iar altele in care el este de-a dreptul incalcat", a spus Viviane Reding.

La intrebarea reporterului "Die Zeit", comisarul european a confirmat ca vorbeste despre Romania si Ungaria, dar nu doar despre ele. "Am face bine daca ne-am uita impreuna cu atentie cum functioneaza statul de drept in multe dintre tarile membre", a afirmat Viviane Reding.

Viviane Reding a fost primul oficial european care si-a exprimat ingrijorarea cu privire la criza poli

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 23 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 26 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 12 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°