de N. I. DOBRA
04 noiembrie 2013 21:15
22 vizualizari
A-A+ Am jucat câţiva ani fotbal, cel mai sus ajungând la Locomotiva 16 februarie Cluj, "bunica" vitregă a CFR-ului de azi, jucând tocmai pe terenul din Gruia, pe atunci (anii '60), fără tribuna, fără gazon, cu un vestiar modest, în care în loc să urci, coborai. În schimb, aveam căldură iarna, răcoare vara şi duşuri. Fusesem transferat - pentru că îmi expirase junioratul, de la Ştiinţa Cluj, împreună cu încă trei băieţi, obiectivul conducerii asociaţiei ceferiştilor fiind promovarea în divizia C. La acea vreme erau regiunile, cu campionate, iar câştigătoarele seriilor, pentru a promova, jucau tur-retur, meciuri de baraj. Culmea e că ne şi plăteau: 25 de lei pentru primul meci câştigat, 50 pentru al doilea, 75 pentru al treilea şi aşa mai departe, până pierdeai unul şi trebuia s-o iei de la început: 25, 50, 75, 100 etc. Noi, cei patru, eram studenţi, aveam nevoie de bani şi mâncam pământul când intram pe teren, spre deosebire de ceilalţi, care erau angajaţi în Dâmbul rotund şi avea salariu oricum. Nu-mi mai amintesc dacă, în tot campionatul, am pierdut 2 sau 3 partide, şi-am adunat bani buni, câştigând şi seria. Am fost titular tot timpul. Antrenorul, un ungur jidan, Iostzef Szoher avea obiceiuş să nu spună echipa: o găseam, când ajungeam în vestiar, scrisă cu cretă pe tablă. Exultam de bucurie văzându-mi numele cu nr. 7. Am ajuns la barajul cu Medicina Cluj, câştigătoarea celeilalte serii: 0-0 pe terenul nostru, 0-1 pe terenul lor şi am ratat şansa de promovare. În sezonul următor, cei mai "bătrâni" au abandonat şi-au fost aduşi alţi jucători, alt antrenor. Tot mai rar am fost titular, jucând mai mult în repriza a doua. Am început să mă duc tot mai rar la antrenamente, aveam şi-o prietenă cam pretenţioasă: filme, operă, plimbări, dans, echipa nici nu mai jucam la promovare, banii erau tot mai subţir