Adrian Sârbu s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care este cercetat modul în care au fost vândute acţiunile Realitatea Media. La ieşirea de la audieri, Adrian Sârbu a precizat că nu a dorit niciodată să cumpere Realitatea Media.
Pe 25 octombrie, DNA a anunţat că deputatul PSD Marius Manolache, cumnata lui Elan Schwartzenberg, Oana Mihaela, omul de afaceri Liviu Luca şi administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea, alături de mai multe societăţi comerciale, au fost puşi sub învinuire în dosarul preluării acţiunilor televiziunii.
Marius Manolache este deputat PSD şi este acuzat în acest dosar că în calitate de avocat angajat de administratorul societăţii Strategies Research Investments ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni, ce conţine menţiuni nereale cu privire la data încheierii şi care ulterior a fost utilizat de alte persoane pentru a justifica modul de dobândire de către această societate a acţiunilor Realitatea Media.
Oana Mihaela Schwartzenberg (Moldovan), cumnata lui Elan Schwartzenberg este acuzată de anchetatorii DNA de complicitate la bancrută frauduloasă şi tentativă la înşelăciune, deoarece există indicii că, în calitate de avocat, a contribuit la vânzarea mărcilor SC Realitatea Media SA în frauda creditorilor.
Omul de afaceri Liviu Luca a fost pus sub învinuire în acest caz pentru delapidare, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Florin Bercea, administratorul special al societăţii Realitatea Media, este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul acestuia anchetatorii arată că există indicii că, în calit