Actorul Jason Bateman va regiza şi va juca în noul film al actriţei australiene Nicole Kidman, care se va intitula "The Family Fang".
Jason Bateman, care s-a remarcat în comedia "The Horrible Bosses", va regiza acest film pe baza romanului omonim scris de Kevin Wilson, informează contactmusic.com.
Filmul "The Family Fang" prezintă povestea a două familii de artişti care îşi obligă copiii să participe la o serie de competiţii bizare, informează site-ul cinematografic Deadline.com.
Aceasta va fi cea de-a doua incursiune a actorului Jason Bateman în universul regizoral. Filmul său de debut, "Bad Words", a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto în luna septembrie.
Jason Bateman a devenit cunoscut în adolescenţă, în anii '80, când a jucat în sitcomuri de succes, precum "Silver Spoons" şi "The Hogan Family". La începutul anilor 2000 s-a remarcat cu rolul Michael Bluth în serialul "Arrested Development", pentru care a câştigat numeroase premii, inclusiv un Glob de Aur. De atunci, Jason Bateman a făcut tranziţia spre cinematografie şi a jucat într-o serie de lungmetraje cu succes de casă, precum "The Kingdom", Juno", Hancock", "Up in the Air", "Paul", "Horrible Bosses" şi "Identity Thief". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »