Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomeri angajaţi cu contract de muncă, dar care primesc şi indemnizaţie de şomaj

Publicat in Crai Nou, marți 5 noiembrie 2013 ·

> După verificările din această vară, Curtea de Conturi a constatat că, în 2012, au fost înregistrate 24 de asemenea cazuri, între timp debitele fiind recuperate de la şomeri > Agenţii economici care, în cel mult 3 zile de la data încadrării şomerului în plată, nu comunică acest lucru la AJOFM riscă amendă de până la 5000 de lei

Pe 22 octombrie au intrat în vigoare modificările Legii nr. 76/2002, dată până la care, în termen de 10 zile lucrătoare de la vacantare, angajatorii erau obligaţi să comunice toate locurile de muncă vacante pe care le aveau, informează directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, adăugând că aceeaşi obligaţie era valabilă şi în cazul angajării unui şomer în plată, în acest caz comunicarea făcându-se într-un interval de cel mult 3 zile de la data încadrării indemnizatului. Această din urmă situaţie, astfel încât să înceteze plata ajutorului de şomaj şi să nu se creeze debit. „În cazul în care angajatorul nu-şi onora cele două obligaţii, fapta acestuia constituia contravenţie sancţionată cu avertisment sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei” subliniază Mirela Adomnicăi.

Directorul executiv al AJOFM avertizează însă că, din 22 octombrie 2013, în afara celor menţionate, angajatorii sunt obligaţi să comunice la AJOFM, în termen de o zi lucrătoare, ocuparea oricărui loc de muncă vacant. Potrivit şefului instituţiei sucevene, îndeplinirea acestei obligaţii este în interesul angajatorului, întrucât de la 1 ianuarie 2011 nu mai există cărţi de muncă. Adomnicăi opinează că respectivul carnet de muncă arăta, în fiecare moment, statutul persoanei, iar în momentul în care agentul economic angaja un şomer, se vedea că acesta este un indemnizat, pentru că era deschisă cartea de muncă la AJOFM. De asemenea, se ştia că trebuie să se comunice angajarea unui şomer în plată.

„Recent, am avut control

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 25 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 25 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

BANCUL ZILEI | Discuție între doi pensionari

Gandul acum 2 ore
Bancul zilei îi implică, astăzi, pe seniori. Este vorba, mai precis, de doi dintre aceștia… care au devenit melancolici. Doi pensionari: – Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată, ca să nu ne stea mintea la femei? – Da! Ce-i cu

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°