Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între ciumă şi holeră

Publicat in Romania Libera, marți 5 noiembrie 2013 ·

Ceea ce a fost mai întâi o simplă posibilitate teoretică, apoi un scenariu negru, apoi un coşmar e tot mai aproape să devină o realitate sumbră în 2014: un al doilea tur al prezidenţialelor disputat între Ponta şi Antonescu.

Toate semnele par să arate spre o rupere a USL: pe de o parte, certurile tot mai dese şi mai serioase dintre liderii USL, divergenţele evidente între ei de abordare politică a unor chestiuni importante, dorinţa vădită a unui grup important din PSD de a da un preşedinte propriu României, racolarea de către PSD de par­la­mentari PP-DD, spre a-şi pregăti o majoritate fără li­berali; pe de altă parte, incapacitatea evidentă a opo­ziţiei de a se uni şi de a alcătui atât o listă comună la eu­roparlamentare, cât şi de a conveni asupra unui can­didat unic, suficient de puternic pentru a intra în al doilea tur, oricare ar fi oponentul său.

De fapt întrebarea aproape că nu se mai pune dacă USL se va scinda, ci când se va scinda. Pentru PSD pa­re tot mai clar că, dacă nu va profita de situaţia sa în­că foarte bună din sondaje, nu va mai reuşi timp de un deceniu să aibă un preşedinte. Ambiţiile de putere ale partidului şi ale lui Ponta personal trebuie să-l împingă pe acesta să atace funcţia supremă. Apoi e greu de crezut că cel care e atât de deranjat de pre­zenţa lui Traian Băsescu va fi încântat să coabiteze cu un Crin Antonescu preşedinte, care, într-o singură lu­nă de interimat, a dovedit o plăcere nebună de a fi un „preşedinte jucător“. E aproape cu neputinţă ca PSD, cel mai mare partid din România, să consimtă ani la rând la o poziţie secundă în raport cu liberalii, iar as­ta în condiţiile Constituţiei actuale, care atribuie pre­şedintelui destule prerogative, mai ales în politica ex­ternă, foarte jinduite de Victor Ponta. (Căci e evident că schimbarea Constituţiei nu se mai poate face în pe­rioada următoare din cauza amânării cu un an

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum 2 ore
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum 41 minute
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°