Faptul că până acum nu s-a pus mai deloc această problemă, darămite să se fi ajuns la un plan de acțiune pentru alegerile europarlamentare din primăvară, reprezintă un semn clar al imaturității politice (de înțeles, de altfel) a mișcării „Uniți salvăm Roșia Montană” (USRM), iar reacția previzibilă a unora că cele două n-au nicio legătură n-ar fi decât un semn în plus în acest sens. Nu numai că însăși cauza Roșiei Montane (și cele similare ei) ar putea avea de câștigat în urma unei presiuni electorale exercitate de protestatari asupra candidaților la Parlamentul European, dar aceaste alegeri sunt un bun prilej pentru coagularea USRM într-o mișcare politică veritabilă (asumând că participarea la viața politică parlamentară este, în condițiile date, cea mai bună cale de a promova schimbările dorite). Beneficiile unei eventuale implicări a USRM în alegerile de la anul reies mai clar dacă ne gândim, fie și-n linii mari, la formele pe care le poate lua.

Cea mai facilă și moderată opțiune (oarecum în ton cu protestele începute acum două luni) ar fi boicotarea alegerilor, dar nu prin neprezentarea la vot, care ar trece neobservată în contextul unui absenteism oricum probabil ridicat, ci prin anularea buletinelor de vot. S-ar stabili o acțiune comună, cum ar fi scrierea pe buletinul de vot a unui mesaj deja consacrat, ca „Salvați Roșia Montană!” sau „Roșia Montană nu e de pomană!”. Dar, deși tot ar fi mai mult decât nimic – iar momentan nu se prefigurează nimic –, e greu de spus ce s-ar obține cu asta, mai ales în condițiile în care legea electorală din România nu prevede decât contabilizarea voturilor anulate, nu și specificarea lor.

Astfel, rămân două opțiuni demne de luat în seamă. Una ar fi susținerea explicită a candidaților care se opun proiectului minier de la Roșia Montană și altora similare (ca cel cu gazele de șist), și care promit să se opună și în P