La ora asta, dacă managementul guvernamental ar fi mers ceas, cum ne dorim cu toţii, proiectul bugetului pentru 2014 trebuia să fi trecut deja prin dezbaterile şi aprobarea Parlamentului, aşa cum zice legea. În treacăt fie spus, nu-mi amintesc ca vreodată, în trecerea anilor postdecembrişti, vreunul din cabinetele ce s-au perindat prin Palatul Victoria să fi fost în stare să se afle în grafic cu elaborarea noului buget. Explicaţia pe care ne-o dă actualul Executiv e aceea că a trebuit să aşteptăm vizita creditorilor FMI şi negocierile cu aceştia. Nimic nu se mişcă, şi în proiectarea bugetului, fără avizul magiştrilor financiar-economici de la Fond şi Banca Mondială, fără parametrii (stabiliţi de aceştia), în care putem să ne mişcăm cu împărţirea puţinilor bani pe care-i avem, pe capitole, pe venituri şi cheltuieli. Când Fondul zice nu, n-ai ce-i face. El ţi-a dat gologanii, el stabileşte cum îi distribui, cum strângi cureaua, ca să fie sigur că nu-i risipeşti şi ca să-şi poată recupera în tranşe de plată, în primul rând dobânda, apoi împrumutul.
Suntem datori Fondului, cu multe miliarde de euro, de pe vremea de aur a tandemului Băsescu-Boc, împrumuturi ale căror binefaceri o să le simţim cu vârf şi îndesat, în curând, când vor veni peste noi vârfurile de plată. Dar să revenim la bugetul pe 2014 negociat de Guvernul Ponta, în ultimele două săptămâni, cu delegaţia FMI sosită la Bucureşti. Din cele spuse pe televiziuni de premier şi de ministrul Finanţelor, rezultă că Bugetul pe anul viitor e construit pe un PIB de circa 659 de miliarde de lei, cu o creştere economică de 2,2 la sută, cu un deficit (acceptat şi de FMI) de 2,2-2,3 la sută şi o reducere a contribuţiei sociale (CAS) la angajator, cu 3 la sută, începând de la 1 ianuarie 2014 şi crescând la 5 la sută de la 1 iulie viitor.
Realizarea acestui din urmă indicator depinde, desigur, de