Pe mine, leşinul tău în direct m-a impresionat. Apoi, ca tot omul, balcanic, valah am început să mă îndoiesc: dacă a fost un simulacru? Teatru. Bâlci, cum zicea mamaie.
Atunci, te felicit, ai jucat bine. Pe mine, naivul, m-ai convins. Deşi, motivul unui leşin mi se pare cam subţire. Hai, Manoilescu, ministrul, a leşinat după ce a semnat odiosul Tratat de la Viena. Era un motiv. Sau, în plan intim, dacă ţi se spunea că iubitul tău are SIDA. Sau că e căsătorit cu alta şi are trei copii, mai treacă-meargă.
Dar să leşini tu, fiindcă ai aflat că iubitul tău de vis, mierea papilelor tale sexuale, ieduţul crud, ghiocelul ce-şi scoate mereu căpşorul de sub hlamida iernii, e minor?
Eh, aici e dubioasă treaba. Oricum, ţi-a ieşit bine. Apropo, m-am chinuit aseară să aflu de unde te cunosc. Da, nu mai ştiam de unde să te iau. Păi, nu te-ai lansat tu ca o Pamelă de România? Iar eu, jurat ad-hoc fiind, la o măsurare publică a perimetrelor - tu în comparaţie cu Sânziana Buruiană - am constatat că îi eşti inferioară.
A, noroc că ai leşinat, căci te scăpasem din vedere. Erai Omisiune... Vezi, secretul succesului pe lumea asta e să faci ceva. Oricum, nu ştiu dacă normele de pompieri pentru studioul leşinului tău istoric erau îndeplinite, dar o să sesizez Sanepidul ca să introducă obligatoriu în trusa de prim-ajutor de studio şi celebra valeriană... Apoi, fie şi aşa: te cred.
Ai leşinat pe bune. De ce? Iubitul tău e minor. Că doar n-o să te aresteze pentru corupere de minori. Ai fi un caz. Ia ideea... Apoi, să i-o spui lu' Mutu - când o mai prinde naţionala... - că tu nu ştiai. Dar se poate: când iubeşti, nu-i ceri buletinul. În caz că are. Fiindcă simptomatica, mecanica, fizica şi chimia iubirii sunt altele.
Uită-te la cuplul Lis... Altfel, nu ai nici un motiv de leşin. Poate de plăcere. Îţi dau din noianul cazuistic monden doar câteva exemple ce