Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu: Reducerea CAS e un angajament clar, nu o promisiune

Publicat in Mediafax, marți 5 noiembrie 2013 ·

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că reducerea CAS în a doua jumătate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat să precizeze dacă şi-ar da demisia în cazul ratării acestui obiectiv.

"Reducerea cotelor de contribuţii sociale, am angajat că actul normativ va fi pregătit în prima parte a acestui an, iar la misiunea pe care o vor avea în luna aprilie, atunci vom lua decizia de aprobare a actului normativ, cu aplicabilitate din semestrul al doilea al anului 2014. Deci, acesta este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", a declarat ministrul de Finanţe.

El a menţionat că o reducerea a CAS în a doua jumătate a anului este condiţionată de un impact neutru pe bugetul de stat, fiind necesari pentru acest lucru aproximativ 1,9 miliarde de lei.

"Ce este condiţonat în document, este condiţionat de faptul că reducerea CAS trebuie să aibă un impact bugetar neutru, adică golul matematic pe care îl va avea reducerea CAS cu 5% în a doua parte a anului, respectiv 1,85 - 1,9 miliarde de lei, ăsta este impactul bugetar, să fie acoperit ori prin măsurile de îmbunătăţire a colectării care au început de acum şi de reducere a evaziunii şi a fraudei fiscal (...) printr-o îmbunătăţire a administrării veniturilor. De asemenea, putem să acoperim golurile din a doua parte a anului prin operarea unor tăieri de cheltuieli de la diverse capitole de cheltuieli care nu se cheltuiesc în anul respectiv", a mai explicat Chiţoiu.

El a precizat că în discuţiile cu FMI a fost identificat un gol de 6 miliarde de lei care a provenit din măsurile privind creşterea salariilor, indexarea pensiilor, alocarea de sume pe programe de investiţii şi majorarea cofinanţării pe fondurile europene.

Ministrul menţionat că "pentru reducerea CAS nu se vor impune alte impozite s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 31 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Ziua celor 3 „M”

Adevarul acum 16 minute
Când s-au anunțat pe 11 aprilie filmele din competiție, recunosc că m-a tentat cel mai tare „Marcello mio” al lui Christophe Honore. Părea fascinant s-o vezi pe Chiara Mastroianni, intrând în pielea tatălui său atât de celebru, plecat înapoi la stel

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 32 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°