Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Felix Grigore: "Nu ar fi rău să obţinem trei puncte cu Vâlcea şi unul cu Mioveni"

Publicat in Liga2, marți 5 noiembrie 2013 ·

Directorul executiv al Universităţii Craiova ar vrea maximum din partidele programate în această săptămână, dar se declară mulţumit şi cu patru puncte acumulate, cu condiţia ca victoria să fie obţinută împotriva celor de la Vâlcea.

Felix Grigore a vorbit despre programul Universităţii din această săptămână la emisiunea Divizia Locală de la Digi24. Oficialul Craiovei consideră că miza jocului cu CSM Râmnicu Vâlcea este puţin mai mare decât cea a partidelor precedente întrucât adversarul de miercuri e una dintre candidatele clare la play-off.

„Din punctul meu de vedere nu diferă prea mult de celelalte, pentru că toate echipele se mobilizează altfel împotriva Craiovei. Are puţin mai multă importanţă prin prisma faptului că Vâlcea va intra în play-off. Ei vor veni să joace, pentru că şi pentru ei punctele sunt importante. Sper să nu le obţină, iar cele trei puncte să rămână la noi“. În ceea ce priveşte oponentul de sâmbătă, Felix Grigore a spus: „Mioveni este o echipă cu fluctuaţii. Pentru noi va fi o deplasare grea. Ne dorim şase puncte din aceste două partide, dar nu ar fi rău nici dacă am lua trei cu Vâlcea şi unul cu Mioveni“.

După nouă etape scurse din campioant, Felix Grigore şi-a făcut o idee despre cine se va bate la promovare: „Cinci dintre cele şase echipe din play-off se cam ştiu – cele două din Craiova, Bistriţa, Târgu Mureş şi Vâlcea. Pe al şaselea loc se bat, după părerea mea, Reşiţa, Satu Mare şi Oltul Slatina. E greu să mai apară surprize“.

Despre situaţia lui Viorel Ferfelea, conducătorul Universităţii a spus: „E acasă, nu mai este în spital. Lucrurile merg bine pentru el, şi implicit pentru noi ca şi club. Dacă aţi observat, cei patru jucători transferaţi în această toamnă nu au jucat niciodată împreună. Cel mult au fost trei dintre ei pe teren, doar 2 minute, până când a luat Izvoranu cartonaşul roşu. Aşa că forţa grupului

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 10 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 10 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

21°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°