Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta asigură că reducerea CAS de la 1 iulie este un angajament politic care va fi îndeplinit

Publicat in Romania TV, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2014 reprezintă un angajament politic care va fi îndeplinit, deşi nu este uşor, a afirmat premierul Victor Ponta.

"Faptul că am cuprins în Memorandum (convenit cu Fondul Monetar Internaţional-n.r.) intenţia foarte clară de a reduce contribuţiile de asigurări sociale cu o valoare semnificativă, de 5%, de la 1 iulie este un angajament politic pe care-l vom îndeplini", a spus premierul în şedinţa de guvern.

El a arătat că această măsură va fi luată deoarece este benefică.

"Sigur că nu e uşor, dar tot ce am promis până acum, am făcut, şi vom face şi reducerea CAS, pentru că este o măsură bună, corectă pentru economie şi e un angajament politic foarte clar", a mai spus Ponta.

Şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, că reducerea CAS în a doua jumătate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat să precizeze dacă şi-ar da demisia în cazul ratării acestui obiectiv.

Luni seara, la finalul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, premierul Victor Ponta a anunţat că nivelul contribuţiilor de asigurări sociale va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, dacă Guvernul va identifica până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri.

El a arătat că reducerea CAS este un angajament politic asumat în numele Guvernului şi al coaliţiei de guvernare şi a prezentat ca sigură această diminuare.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a precizat că impactul financiar generat de reducerea CAS este calculat, pentru un interval de cinci luni din al doilea semestru al anului viitor, la două miliarde lei.

El a precizat totodată că reducerea CAS este prevăzută să fie aplicată la angajator, aşa cum a fost anunţat anterior.

Reducerea CAS nu este cupr

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 26 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 53 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 17 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°