Hemingway zicea undeva că un scriitor care îşi cunoaşte foarte bine subiectul şi scrie onest despre ceea ce ştie foarte bine, poate omite liniştit anumite lucruri pe care ar fi trebuit să le spună – cumva, cititorul va înţelege şi ceea ce autorul nu a spus, sfîrşind prin a înţelege chiar tot. Sursa: CODRIN PRISECARU

Experienţa mea de cititor în România mă face să adaug încă o condiţie pentru ca mecanismul miraculos al evidenţei unor lucruri nespuse să funcţioneze: cititorul, la rîndul său, trebuie să fie onest. Astfel, o literatură este completă în mintea cititorului, cu două condiţii. Una este onestitatea de ambele părţi, scriitor & cititor, a doua este cunoaşterea subiectului de către scriitor. (Despre talent, remarcaţi, marele american nu zice nimic. Ca cititor frenetic al său pot spune că, pentru el, onestitatea scriiturii echivalează cu talentul.) Ultima carte a dlui Gabriel Liiceanu, "Dragul meu turnător", este cartea cărţilor despre comunismul românesc. Fireşte, autorul nu vrea să spună totul despre comunism. Spune, doar, povestea lui. Şi totuşi, prin mecanismul misterios descris de Hemingway, cititorul înţelege totul despre comunismul românesc. Ceea ce vrea să spună, de fapt, dl Liiceanu, este că oricine îşi cunoaşte pînă în detaliu, cu luciditate, povestea trăirii în comunism, cunoaşte comunismul însuşi.

Autorul vede propriul dosar de urmărire în arhivele Securităţii, confruntă pe principalul turnător, îşi aminteşte şi meditează. Forţa gîndului său astfel născut descompune vremurile ca şi cum decojeşte o ceapă şi ajunge la esenţa lor cenuşie, înfrigurată, absurdă. Comunismul românesc a fost mărturisit, deja, în zeci de mii de pagini din multe perspective: din puşcării şi din exil, din interiorul Partidului şi din preajma lui, ba chiar din interiorul Securităţii şi din preajma ei, din şcoli şi din spitale, de pe străzi, di