Legea bancara a anului 1933, cunoscuta si sub numele de Actul Glass-Steagal, a separat bancile comerciale de cele de investitii, a instituit depozitele de asigurare Federale, a plafonat dobanzile la cererile de depozite si a reorganizat Rezerva Federala.
Actul Glass-Steagall a fost explicat ca fiind o masura de interes public desemnata sa rectifice problemele din sistemul bancar si sa combata imediatele crize bancare. Acesta a aparut dupa Investigatia Pecora, o ancheta care a inceput la 4 martie 1932 si a fost initiata de Comitetul Senatorial pentru Banci si Moneda al SUA pentru a cerceta cauzele marelui crah al bursei de la Wall Street, din 1929. Numele de Pecora se refera la seful consiliului care a condus investigatia, Ferdinand Pecora.
Institutiile de credit care combinau bancie de depozit si bancile de investitii erau mai sigure decat bancile de depozit fara afiliati. Separarea, insa, a bancilor comerciale de cele investitionale si aparitia Actului Glass-Steagall s-au petrecut ca urmare a rivalitatii dintre miliardarii JP Morgan si John Rockefeller intrucat grupul bancar condus de Rockefeller dorea, printre altele, sa ridice costul rivalilor sai, House of Morgan si sa detina suprematia si in lumea bancara.
Sustinatorii Actului Glass-Steagall demonstrau ca a separa bancile comerciale de cele de investitii ar creste siguranta si ar reduce conflictele cu interesele clientilor. Multe valori mobiliare, precum actiunile si obligatiunile sunt mult mai putin riscante decat imprumuturile. Investitiile in valorile mobiliare sunt mai lichide si mai transparente. Lichiditatea permite bancilor sa isi rebalanseze cu usurinta portofoliile si sa evite retragerile masive.
In afara guvernului Federal, familia Rockefelller si grupul condus de JP Morgan erau cele mai importante entitati politice si economice ale SUA. House of Morgan si Rockefellerii co