A avut vreo influenţă atmosfera din familie, împrejurările în care şi-au petrecut prima parte a vieţii lor, copilăria şi tinereţea, asupra transformării unor persoane în spioni, atunci când această metamorfoză a avut la bază propria opţiune sau au fost silite să facă „pactul cu diavolul” ? Au existat, în această perioadă a vieţii lor, anumite condiţii, impulsuri, şocuri care să-i facă să îmbrăţişeze această carieră care, de cele mai multe ori, produce mai multe pericole, frustrări decât satisfacţii şi avantaje ?

Asemenea întrebări i-au preocupat în bună măsură pe specialiştii şi istoricii activităţilor informative fără a se fi ajuns, de cele mai multe ori, la răspunsuri plauzibile, satisfăcătoare. Situaţia se datorează şi faptului că spionii însuşi oferă puţine detalii, amintiri despre copilăria, tinereţea lor din cele mai diferite motive, de la o anumită discreţie la dorinţa de a nu arunca o umbră asupra familiilor lor de origine.

O copilărie „fericită”

Destul de rare sunt cazurile unor viitori spioni în care această parte a vieţii lor a decurs în condiţii normale, fericite. Câteva excepţii:

Cea care a fost numită „cea mai cunoscută dintre franţuzoaicele-spion” din a doua jumătate a secolului XVII, Louise de Keroualle (1649–1734),s-a născut într-o familienobilă. A fost un copil precoce: la şapte ani, era mai instruită decât cei de vârsta ei, vădind o inteligenţă ieşită din comun, ceea ce îi va fi de folos în viitoarea „carieră” desfăşurată după Războiul civil din Anglia (1642–1651), când a fost trimisă să spioneze pe lângă prinţului de Wales, fiul şi succesorul legitim al lui fostului rege Carol I, refugiat în Franţa.

Năsută într-o familie din statul Virginia, Belle Boyd (1844-1900),viitoare actriţă, dar şi spioană pentru Confederaţie în timpul Războiului Civil din America (1861–1865), denumită „Frumoasa rebelă” sa