Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăranii stabilesc banii: Locuitorii comunei Holod au obţinut de la Primărie amenjarea unei pieţe în cadrul unui proiect privind bugetarea participativă

Publicat in Bihoreanul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Cere şi ţi se va da! Locuitorii comunei Holod au obţinut de la Primărie amenajarea unei pieţe care să se ţină în fiecare zi de marţi, precum şi deschiderea unei discoteci în clădirea căminului cultural din localitate.

Cele două obiective au fost stabilite de tinerii din comună în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Pro Democraţia Oradea bazat pe conceptul de bugetare participativă. "Bugetarea participativă porneşte de la ideea că locuitorii au cea mai bună înţelegere a problemelor locale. În acest sens, este normal ca aceştia să se implice în stabilirea unor priorităţi ale localităţii", a spus Irina Pop, coordonatorul proiectului.

La nivelul judeţului Bihor, în cadrul proiectului au fost organizate întâlniri dintre localnici şi reprezentanţii administraţiei locale din Holod, Lăzăreni şi Săcueni. "De fiecare dată întâlnirile au luat forma unei cafenele cetăţeneşti. Acestea nu s-au ţinut la Primărie, ci într-un cadru informal, la centrul de afaceri sau chiar la barul din localitate, pentru ca oamenii să se simtă liberi să se exprime", a declarat Adrian Şimon, preşedintele APD Oradea.

La Holod se poate...

În cadrul întâlnirilor, localnicii şi-au exprimat deschis opţiunea cu privire la investiţiile ori măsurile pe care le consideră prioritare. Cetăţenii din Săcueni au cerut organizarea anuală a unei manifestări în cadrul căreia să le fie promovate produsele agricole pentru a pune bazele unui brand local, cei din Lăzăreni au cerut reamenajarea unui loc de picnic de la marginea localităţii pentru a încuraja turismul de o zi, iar cei din Holod au solicitat amenajarea unei pieţe.

"Să ştiţi că oamenii nu cer imposibilul, vor lucruri mărunte de care se lovesc în viaţa de zi cu zi. Pe om îl doare că nu arde becul pe strada sa, că vecinul îi sparge gardul şi alte lucruri de acest gen", a declarat primarul de Holod, Ioan Horga.

Edilul a recunos

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 40 minute
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum o ora
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 18 minute
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum o ora
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Mediafax acum 47 minute
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii care semnalau defecţiuni la sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 37 minute
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 46 minute
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°