Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Chiriţiou, Consiliul Concurenţei: "Ne uităm cu mare atenţie la acordul dintre Orange şi Vodafone"

Publicat in Capital, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat în cadrul unei conferinţe organizate de ANCOM că urmăreşte cu atenţie parteneriatul încheiat de Orange şi Vodafone, în vara acestui an, pentru partajarea infrastructurii de reţea.

Orange şi Vodafone România au anunţat pe 31 iulie încheierea unui acord pentru partajarea infrastructurii de reţea. Beneficiile rezultate în urma acestui acord vor permite celor două părţi să investească în extinderea acoperirii 4G, precum şi în acoperirea zonelor “albe” din localităţile rurale.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că acest acord este monitorizat de instituţie. “Concurenţii trebuie să se bată între ei, aceasta este obsesia noastră. Suntem extrem de suspicioşi când vedem firme concurente comunicând între ele. În acelaşi timp suntem oameni raţionali economic şi înţelegem anumite situaţii. În momentul de faţă analizăm acordul pe care l-au realizat primii doi operatori de telefonie mobilă din România, Orange şi Vodafone. Am avut un număr de discuţii tehnice, suntem deschişi în continuare, vom face toate eforturile pentru a asigura un grad cât mai mare de certitiudine juridică pentru aceste companii”, a declarat Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei are în vedere ca cei doi operatori să nu colaboreze mai mult decât e necesar şi să nu se creeze o prăpastie prea mare între primii doi jucători şi următorii concurenţi. “Suntem atenţi astfel încât colaborarea lor să nu meargă mai departe decât e strict necesar, deci să nu avem schimburi de informaţii sau coordonări de activitate dincolo de ceea ce este minimum necesar pentru realizarea proiectului. Întâmplarea face că aici avem numărul unu şi numărul doi care cooperează, deci sunt deja mari şi se ajută unul pe altul. Important este să nu crească prea mult prăpastia faţă de numarul trei şi patru. Trebuie

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 22 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 17 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°