Poetul Theodor George Calcan s-a născut la 7 noiembrie 1950 la Târgu-Neamţ, a urmat cursurile Liceului „Ştefan cel Mare” din oraşul natal (1968) şi Şcoala de Biblioteconomie, Bucureşti (1974). Din 1979, a funcţionat ca bibliotecar şcolar în oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ, până în 2010, când s-a mutat la Bacău. S-a aflat printre iniţiatorii Colocviilor de Poezie de la Neamţ. Debut în Revista „Convorbiri Literare” (1984). Colaborări: „Ateneu”, „Contrapunct”, „Cronica”, „Dacia Literară”, „Luceafăru”l, „Poesis” etc. Este membru fondator al Fundaţiei „Ion Creangă” din Târgu-Neamţ şi al Societăţii Scriitorilor din Neamţ. Din 1997, este membru al USR. Debut editorial cu „Statui albastre”, la Editura „Litera” (1987). Alte cărţi: „Confesiuni despre neant, 1996; „Bărbierindu-l pe Kafka”, 2001; „Atelierele lui Belfegor”, 2009. - La mulţi ani, George! Ce amintiri ai de la Târgu Neamţ, din casa în care te-ai născut? - M-am născut cu mai mult de 60 de ani în urmă într-o familie de funcţionari. Paradisul copilăriei mele a fost o grădină de vreo 1300 de metri pătraţi prin spatele căreia curgea, ca să zic aşa, Gârla Kant (apud Aurel Dumitraşcu). Era o gârlă adevărată pe care funcţionau nu mai puţin de trei mori. Izvora de undeva de sub Cetatea Neamţului şi se vărsa undeva, la o intersecţie de dicolo de abatorul oraşului, în Ozana. Acest oraş, Târgu Neamţ, poartă deasupra lui, după părerea mea, ceva, un „nor metafizic”, o strălucire mirifică, inefabilă poate, pe care au am respirat-o adânc. - Şi aici ai descoperit că poezia există iar cineva, tu, trebuia să o scrie… - Cât despre poezie, ce pot să zic? E, poate, o căutare continuă a unui „echilibru precar” între o lume reală, pe care ne place să credem că o stăpânim şi o altă lume, imaginară, pe care o dezvoltăm undeva într-o iluzie personală - Care crezi că a fost şansa ta? Consideri că ai avut una? - Ooo, da. Consider că şansele