Subfinanțarea învăţământului este doar una dintre probleme, iar o injecție de capital fără o reformă judicioasă va fi complet inutilă.

Sindicatele din învățământul românesc au demarat „un referendum privind blocarea anului școlar actual prin grevă generală”, după cum a declarat Marius Nistor, președintele federației „Spiru Haret”. Principala cerere a profesorilor și învățătorilor este mărirea sumei pe care bugetul de stat o are destinată anual educației. Potrivit Legii învățământului, executivul de la București ar trebui să aloce anual 6 la sută din Produsul Intern Brut, numai că în ultimii ani guvernele au dat în jur de 2,5 la sută, deci mai puțin de jumătate, decât prevederile legale.

Dincolo de subfinanțare, educația, la fel ca și sănătatea sunt sectoarele cele mai nereformate din România. În primul mandat al președintelui Traian Băsescu o comisie de specialiști a redactat un raport amănunțit cu lipsurile și necesitățile învățământului românesc (Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării, „România educației, România cercetării”, 2007)

Din motive greu de explicat, reforma propusă de experții care au lucrat la raportul prezidențial nu a fost pusă în practică și nici măcar nu a fost începută în perioada în care partidul lui Traian Băsescu s-a aflat la putere. Așadar, la cinci ani de când a fost dat publicității acel document, problemele educației au rămas aceleași: sistemul este ineficient, potrivit punctajelor pe care elevii români le primesc la evaluările internaționale; învățământul românesc este inechitabil, fiindcă, de pildă, doar un sfert dintre elevii din mediul rural ajung să termine liceul; infrastructura și resursele sunt de slabă calitate, adică majoritatea școlilor din România au fost construite înainte de 1970 și răspund mai degrabă necesităților de la s