de N. I. DOBRA
06 noiembrie 2013 23:44
0 vizualizari
A-A+ Mă refer la cei doi fraţi răşinăreni: Emil (8 IV 1911 - 20 VI 1995) şi Aurel Cioran (25 V 1914 - 7 XI 1997), care au avut destine atât de diferite. Primul a trăit până la sfârşitul vieţii în exil, la Paris, unde şi-a făcut un nume şi-un renume în filosofie, refuzând premii şi onoruri, deşi n-a dus-o pe roze niciodată, trăind la limita sărăciei. Nu s-a căsătorit şi n-a avut copii, existenţa lui fiind cititul şi scrisul, deşi era un bun causeur, mai ales în tinereţe frecventând cafenelele artiştilor. L-am întâlnit în primăvara lui 1990 şi numai el a vorbit despre Sibiu şi Răşinari. Cu toate acestea, a refuzat să mai revină în ţara de care-i era atât de dor.
Fratele său, Aurel, a preferat să rămână în ţară şi să tragă ponoasele după "prostiile" lui, dar, mai ales, după cele ale fratelui său plecat în lume. A absolvit Liceul Gh. Lazăr şi Facultatea de Drept din Bucureşti. Spre deosebire de Emil, Aurel a refuzat să se despartă de Sibiu, de Răşinari şi de neamuri ("Eu, altminteri, n-am dorit nicio clipă să plec din ţară, cu toate că ştiam ce mă aşteaptă"). Ca şi Noica, Steinhardt, Tuţea şi alţi intelectuali de marcă, Aurel Cioran a rămas, deşi după venirea comuniştilor la putere, convingerile lui legionare erau suficiente pentru a înfunda puşcăria. A profesat ca avocat în 1948, în baroul sibian, după care a urmat calvarul. În baza Hotărârii penale nr. 93/9 II 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, pe care i-a făcut în totalitate. Era tânăr, era rezistent, era îndârjit şi a rezistat, deşi, cum mărturisea mai târziu, "zilnic mureau 3-4 oameni". (Fiindcă veni vorba, pentru mine este o enigmă cum de unii dintre cei care au făcut ani mulţi de Canal şi de puşcărie, dacă au scăpat, au trăit mult şi bine, unii peste 80 de ani). Ca toţi cei "cu dosar", la eliberare