„Majoritatea politicienilor sunt percepuţi de populaţie ca adevăraţi escroci sentimentali, care folosesc biserica drept mijloc de a-şi face imagine publică, pentru a căpăta capital electoral nesperat. De aceea îi vedem la mai toate sfinţirile locaşurilor de cult sau la moaştele sfinţilor pupând icoane sau făcând pe smeriţii” a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ovidiu Stelian Năstase, preşedintele filialei judeţene a PNDC şi vicepreşedinte la nivel naţional al acestei formaţiuni.
Vorbitorul a criticat lipsa de reacţie a politicului faţă de încercarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de a redobândi drepturile şi proprietăţile istorice smulse de comunişti, după cum a criticat şi „nesăbuinţa guvernanţilor ce au autorizat exploatarea gazelor de şist în zone populate sau aflate în preajma locaşurilor de cult”.
Ovidiu Stelian Năstase a lansat teza potrivit căreia atât din exteriorul ţării, cât şi din interior, s-ar fi încercat în repetate rânduri, sistematic, determinarea, prin diverse mijloace, pierderii încrederii românilor în tot ceea ce reprezintă biserica pentru acest neam.
„Biserica şi credinţa ortodoxă reprezintă însă singurul element de unitate a românilor, singurul element credibil ce a rămas în slujba acestui neam şi care reprezintă adevăratele lui valori. Ortodoxia este ultima redută a românismului” a spus preşedintele PNDC Suceava, reamintind asistenţei că simbolul electoral al PNDC este crucea latină.