Doi concubini din Petreşti, care se certau din pricina unui … porc, au fost împiedicaţi de jandarmi să-şi facă rău reciproc. Bărbatul a fost găsit vinovat şi a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 de lei.
Aflat în avansată stare de ebrietate, marţi, 5 noiembrie, Nicolae B. ( 36 de ani), din Sebeş, s-a deplasat la domiciliul din Petreşti al concubinei, pentru a pune capăt unor neînţelegeri mai vechi. Alcoolul consumat în exces de bărbat a dus însă la acutizarea divergenţelor dintre cei doi, astfel că, în prezenţa copiilor minori pe care îi au împreună, femeia a fost înjurată şi ameninţată cu acte de violenţă. Mai mult, la un moment dat, acesta i-a spus concubinei că-i va tăia şi vinde porcul pe care femeia îl creşte într-un coteţ de la periferia oraşului, dependinţă care ar fi fost, se pare, construită de bărbat. A fost argumentul care a convins-o pe aceasta să ceară ajutorul jandarmilor care au intervenit oportun şi au aplanat conflictul. Principalul vinovat a fost găsit Nicolae B., care nefiind la prima abatere de acest fel şi având iniţial o atitudine total necooperantă cu forţele de ordine, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de S-ar putea sa iti placa si: Piatra cubică din Aiud motiv de dispută între primar și consilierii PDL Sancţiuni aplicate de jandarmi pentru ilegalităţi Doi foști concubini opriți de jandarmi să nu se încaiere Un bărbat din Blaj nu a fost lăsat să intre în casă deoarece a venit “ beat şi fără bani ”
Doi concubini din Petreşti, care se certau din pricina unui … porc, au fost împiedicaţi de jandarmi să-şi facă rău reciproc. Bărbatul a fost găsit vinovat şi a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1000 de lei.
Aflat în avansată stare de ebrietate, marţi, 5 noiembrie, Nicolae B. ( 36 de ani), din Sebeş, s-a deplasat la domiciliul din Petreşti al concubinei, pentru a pune capăt unor neînţel