„Eram la Jilava în ‘60 – îmi amintesc când a venit el era pe la sfârșitul lui februarie. Și noaptea târziu, în celula în care eram erau trei rânduri de paturi, eu eram în cel de sus. Și intră în celulă o persoană timidă, necunoscută, cu o sacoșă la subsoară, era târziu, și nu avea loc în pat, eu îi fac semn: urcă aici la mine! El îmi zice – iată, e momentul să urc și eu ca pisica pe cracă, nu mai știu cum a zis. S-a culcat lângă mine. Hai să mai dormim, că nu mai e mult până la zi. Nu știam cine e el. Dar pe dimineață, când l-am cunoscut, s-a legat o prietenie între noi… Era un om intelectual, cu bune maniere, și nu m-am scandalizat că eu sunt preot, călugăr, și el e evreu… L-am primit cu mult drag și el s-a apropiat mult de mine… De ce? Pentru că el, după cum a spus mai târziu, avea de gând să se creștineze, și iată s-a ivit ocazia. Mai era o grupare acolo, a lui Constantin Noica, grupul lui de intelectuali. Și când a fost vorba de botez, l-au întrebat: la ce confesiune te botezi? Și el a spus – la cea ortodoxă! Atunci, călugărul te botează! Și atunci, pe 15 martie, el a zis să facem botezul, după ce îi făcusem o pregătire sumară despre creștinism, să cunoască Crezul, simbolul credinței. L-am botezat cu apă viermănoasă, că apa așa era acolo, l-am botezat. S-au bucurat toți. Cei din grupa lui Constantin Noica s-au bucurat că s-a botezat la ortodoxie. După ce mi-a dat drumul, l-am trimis la părintele Teodorescu, la icoana sfântă din București, și l-o miruit. Acolo urma să fie miruit. Naș a avut tot dintre deținuți, nu mai știu numele…” (Părintele Mina Dobzeu) ”Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de cîte doi balia, ciubărul, tineta și un rezervor cu apă, părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră – e o căniță roșie, cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare – și o umple cu apă viermănoasă proaspă