Certificat de moralitate şi zestre - două condiţii puse de statul român, încă din anul 1900, femeilor care doreau să se mărite cu ofiţerii Armatei Regale. Atât de dură era legislaţia, încât cei care se însurau pe ascuns, fără "autorizaţia de căsătorie" dată de superiorii lor, erau fie eliminaţi din sistem, fie trimişi în faţa Consiliului de Război. Politica a intrat cu bocancii în viaţa militarilor, după 1941, dar mai ales în anii '50. Azi sunt doar amintiri, consemnate în arhive, despre istoria, privită din alt unghi, a oştirii noastre.

"Domnule comandant, raportez, vreau să mă însor!"

Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, întorcându-ne în timp, în anul 1900, am fi cu siguranţă martorii unui schimb de replici între un ofiţer şi comandantul său, într-o cazarmă din România. Ofiţerul - "raportez, domnule comandant, vreau să mă însor!". Comandantul - "am plăcerea să-ţi înmânez autorizaţia de căsătorie!". N-am ales din întâmplare acel an, pentru că în ziua de 3 martie apare "Legea căsătoriilor militare". Chestiunea aceasta fusese în atenţia autorităţilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, nu numai la noi, dar şi-n Occident. Descoperim astfel condiţiile pe care statul român le punea, în primul an al secolului XX, femeilor care doreau să devină soţii de ofiţeri. Domnişoara avea nevoie, înainte de toate, de un "certificat de moralitate". Semnată de cinci persoane care o cunoşteau bine pe aspirantă, declaraţia scotea în evidenţă reputaţia ei de netăgăduit în societate. Dar nu numai atât, pentru că viitoarea "doamnă ofiţer" trebuia să îndeplinească esenţiala condiţie pentru bunul mers, material, de data asta, al familiei ce tocmai era pe cale de-a se constitui - zestrea.

Ce aleargă după militar? "Sărăcia, femeile şi praful" - în anul 1900

Vorba veche, din popor, cum că după militar "aleargă sărăcia, femeile şi praful",