La audienţa generală săptămânală de la Vatican s-a produs un moment emoţionant, când unul dintre enorişi, suferind de o boală fără leac care l-a desfigurat şi l-a deformat, a primit necondiţionat o îmbrăţişare şi un sărut de binecuvântare din partea Suveranului Pontif.
Aflat miercuri în Piaţa Sfântul Petru, din Roma, la audienţa săptămânală, Papa Francisc a întrerupt pentru câteva momente pelerinajul credincioşilor veniţi să îşi spună păsurile şi să primească binecuvântarea, după ce a remarcat, în mulţime, un bărbat bolnav, diform şi plin de tumori neuronale.
Suveranul Pontif l-a îmbrăţişat pe bărbatul bolnav, l-a sărutat şi s-a rugat împreună cu bietul om care suferă de neurofibromatoză - o boală genetică rară, necontagioasă, scrie Daily Mail.
Fotografia cu Papa îmbrăţişându-l şi sărutându-l pe nefericit a devenit virală pe Internet, impresionându-i profund pe cei care au privit-o. Cu câteva ore mai înainte, Papa Francisc făcuse un gest asemănător faţă de o fetiţă bolnavă.
Citeşte şi L-a luat somnul rugându-se: Papa Francisc a adormit la rugăciunea de seară. Dumnezeu îl "înţelege"
După gestul făcut faţă de bărbatul bubos, presa italiană l-a comparat pe Papa Francisc cu cu Sfântul Francisc din Assisi, un sfânt din secolul al XIII-lea care, potrivit legendei, a sărutat un lepros, după ce primise un mesaj de la Dumnezeu.
Papa a apărut deseori în comentariile presei italiene cu o serie de gesturi mai fireşti şi mai relaxate, pe care predecesorii săi nu le-au făcut, cum ar fi cel de a le fi spălat picioarele deţinuţilor minori, de a-şi suna credincioşii şi a le răspunde personal la telefon sau invitându-i pe oamenii fără adăpost la el la masă, în Piaţa Sfântul Petru. Săptămâna trecută, Papa i-a permis unui copil să urce cu el pe podium şi să stea lipit de piciorul lui în timp ce îşi ţinea predica în faţa unei mulţimi de 150