Locuitorii comunei Şieuţ au fost, în data de 27 octomrbie, gazdele mai multor specialişti din Cluj-Napoca şi Bistriţa, care au realizata baza documentară pentru introducerea jocului popular specific în patrimoniul UNESCO. Această Listă UNESCO a fost alcătuită oficial în anul 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Ea numără în prezent 166 de opere din 76 de ţări. Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al acestuia, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale. România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO cu Ritualul Căluşului, inclus la 25 noiembrie 2005, şi cu Doina, acceptată în 2 octombrie 2009. La Şieuţ au fost filmate mai multe jocuri bărbăteşti, dintre care amintim „Băiţa”, „Bărbuncul” sau „Rara”, executate de către un grup de dansatori din comună, membri ai Ansamblului Folcloric „Ciobănaşul” din localitate, acompaniaţi de maestrul Anghel Urs, la vioară şi instrumentistul Robert Lengyel, la braci. Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” Filiala Cluj desfăşoară, împreună cu mai multe instituţii şi comunităţi rurale, urbane şi ONG-uri din Maramureş, Crişana, Transilvania şi Banat, un amplu proiect cultural, fiind partener la întocmirea dosarului „Jocul Fecioresc” în vederea introducerii acestuia în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru filmarea jocurilor tradiţionale din comuna Şieuţ a fost prezent în această localitate dr. Zamfir Dejeu, cercetător ştiinţific principal I la instituţia clujeană, membru în Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Naţional Imaterial, cel care a realizat în ultimii ani mai multe filmări şi documentare cu „Jocul Fecioresc” din Transilvania. Pr