- Istoric - nr. 218 / 7 Noiembrie, 2013 OVINISMUL SI ROMANOFOBIA, CONSTANTE ALE PRESEI MAGHIARE SCRISE DIN TRANSILVANIA Ca si astazi, presa scrisa de la noi, in cel de-al treilea deceniu al secolului trecut, isi indeplinea cu profesionalism cele doua functii fundamentale: cea referentiala, de informare, si cea persuasiva, de formare de convingeri in randul cititorilor. Impactul publicatiilor zilnice sau periodice era insa incomparabil mai mare, intrucat – practic – era singurul mijloc de cunoastere de catre marele public a actualitatii, intr-o vreme in care mijloacele audio-vizuale practic erau absente. In epoca interbelica a existat aceeasi larga libertate a cuvantului si a opiniilor exprimate in public si in scris ca si cea pe care ne-am castigato dupa decembrie 1989 (interzise erau doar propaganda si publicatiile comuniste, care militau deschis pentru dezmembrarea Romaniei, pe care o considerau, la indicatia Moscovei, drept un stat imperialist). Propaganda sovina si iredentista maghiara, ostila unitatii nationale romane, desavarsita prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918 si consfintita prin Tratatul de la Trianon, s-a folosit din plin de aceasta posibilitate mediatica, atat in interiorul tarii, cat si in strainatate. Cum nimic nu este nou sub soare, iar istoria tinde sa se repete, sa fie ciclica, cam toata lumea stie ce si cum scriu, in ultimele doua decenii si jumatate, anumite ziare si reviste unguresti de prin Ardeal, atunci cand au in vedere caracterul national, unitar si indivizibil al tarii noastre... In aceasta privinta, iata cateva constatari si reflectii existente in editorialul (nesemnat) din bilunarul "Muresul”, Organ al Partidului National Roman, An II, Nr. 31 – Targu-Mures, din 5 august 1923. Ele reflecta foarte bine o stare de spirit si o mentalitate a maghiarimii ardelene si a publicatiilor destinate publicului maghiar, la aproape cinci ani dup