Papa Francisc continuă să fie o gură de aer proaspăt în încăperile îmbâcsite ale Bisericii Catolice. Arată şi se poartă ca orice om normal. Poartă pantofi în loc de papuci din catifea vişinie. Are gusturi bune la cărţi: Dostoievski, Cervantes. Şi are o atitudine mai umană faţă de homosexuali, chiar dacă nu se opune doctrinei bisericeşti ce reglementează comportamentul sexual.
Dar cel mai uimitor lucru pe care l-a spus Francisc, într-o scrisoare recentă, publicată în cotidianul italian „La Repubblica“, se referă la necredincioşi. Un ateu este la adăpost de focurile iadului, ne asigură Papa, cât timp îşi ascultă propria conştiinţă. Acestea sunt cuvintele lui exacte: „Ascultând şi supunându-te (propriei conştiinţe) înseamnă să decizi ceea ce e bine şi ceea ce e rău“.
Cu alte cuvinte, nici Dumnezeu şi nici Biserica nu trebuie să ne spună neapărat cum să ne purtăm. Conştiinţa noastră este suficientă. Nici protestanţii devotaţi nu merg atât de departe. Protestanţii scot din schemă doar preoţii – ca mijlocitori între indivizi şi Creator. Dar cuvintele lui Francisc sugerează că eliminarea lui Dumnezeu ar putea fi o opţiune legitimă.
Biserica Catolică nu ar fi supravieţuit atât de mult dacă nu ar fi fost pregătită să evolueze o dată cu timpurile. Declaraţia Papei este, în mod sigur, în acord cu individualismul extrem al erei noastre. Dar asta nu o face mai puţin surprinzătoare. Până la urmă, un creştin, cum sigur este şi Papa, ar trebui să considere că scrierile sfinte şi doctrina religioasă sunt cele care reglementează binele şi răul şi comportamentul cuviincios. Creştinii cred că percepţiile lor faţă de bine şi rău sunt sacre şi universale şi că moralitatea este un obiectiv colectiv.
Nu ştiu dacă Edward J. Snowden, fost angajat al serviciilor secrete, care a expus secrete de stat în semn de protest faţă de atitudinea guvernului care îşi spionează ce