Cunoscuta soprana Irina Iordăchescu şi basul Denis Sedov susţin în luna noiembrie, la Sibiu, un spectacol excepţional, în premieră naţională.
Concertul "Feeria Muzicii" este organizat de Agenţia EvArt în cadrul unui proiect artistic în premieră – turneul naţional de concerte al sopranei Irina Iordăchescu şi al basului rus Denis Sedov. În acest periplu liric, soliştii vor fi acompaniaţi de pianistul Ieronim Buga iar invitat în cadrul concertului este tenorul Mario Vasiliu.
Concertul de închidere al turneului va avea loc în data de 15 noiembrie, ora 18.30, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.
Artiştii vor interpreta cele mai cunoscute şi mai îndrăgite arii de operă, operetă şi musical.
Una dintre cele mai apreciate soliste de operă ale generaţiei sale, Irina Iordăchescu deţine un palmares de premii obţinute la importante Concursuri Naţionale şi Internaţionale, iar în anul 2009, a primit “Premiul pentru cel mai bun solist de operă din România”. Dintre proiectele inedite ale sopranei Irina Iordăchescu amintim colaborarea cu formaţia rock Direcţia 5, precum şi înfiinţarea la Bucureşti a studioului de muzică ''Voice of Music” unde tineri şi adulţi se pot înscrie la cursuri de muzică uşoară, canto clasic şi pian.
Biletele se pot achizitiona de la Sala Thalia din Sibiu.