de C. MIERLUŞCĂ
07 noiembrie 2013 23:37
0 vizualizari
A-A+ Face parte din fam. Fabaceae. Este o plantă erbacee, bienală sau trienală, care creşte prin fâneţe, păduri dar şi cultivată.
Se cultivă din sec. XV în Spania, Franţa, Italia. Poate fi întâlnită şi în Nordul Africii şi în America. În România se cultivă din sec. XVIII. Preferă soluri brun-roşcate şi cernoziom. Florile sunt purpurii sau roşii, înfloresc în perioada V-X. Fructele sunt păstăi comprimate.
Florile conţin tanin, glicoside, substanţe minerale, vitaminele D, C, carotenoide, substanţe azotate, celuloză etc. Planta se foloseşte frecvent ca plantă furajeră, dar are şi proprietăţi medicinale. Florile sunt folosite ca adjuvant în diaree, tuse convulsivă, boli renale, gută. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de flori uscate, mărunţite, la o cană de apă clocotită. Se lasă acoperită 10 minute. Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se beau 2-3 căni pe zi.
Pentru tratarea de spondilită anchilozantă se prepară un decoct din 2 linguriţe flori, frunze şi tulpine, la o cană de apă care se fierbe 5 minute. Se strecoară. Se beau două căni pe zi.
Pentru durerile reumatice se face un decoct din 100 gr flori la un litru de apă clocotită care se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Se adaugă la apa de baie în care se stă 20 de minute frecţionându-se zonele dureroase. Ceaiul de trifoi roşu se consumă în caz de afecţiuni ale sângelui ca adjuvant, spre exemplu asociat cu urzică în cazul Bolii Lyme.
Trifoiul roşu în stadiu tânăr poate fi consumat ca legumă. Se găteşte ca şi spanacul ori fasolea verde (cu care seamănă la gust). În Austria înlocuia fasolea verde. În Scoţia şi Irlanda inflorescenţele uscate şi măcinate serveau la prepararea unui sortiment de pâine. Planta este introdusă în agricultură ca asolament fiind folosită ca îngrăşământ verde. Pentru aceasta se renunţ
