Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promenada din Mamaia, modernizată cu 10 mil. euro. Plajele vor fi iluminate ca în Brazilia

Publicat in Romania TV, joi 7 noiembrie 2013 ·

Lucrările de reabilitare a promenadei din Mamaia au început, urmând să fie reamenajate, între altele, piaţetele de la Perla şi Cazino, astfel încât carele alegorice să aibă mai mult loc pentru defilare. Plajele vor fi iluminate ca în Brazilia, investiţia fiind de 10 milioane euro, spune primarul Constanţei, Radu Mazăre. "Este vorba de un proiect de 10 milioane de euro, bani europeni, şi care este adresat staţiunii Mamaia şi Satului de Vacanţă. De fapt, o să refacem coloana vertebrală a staţiunii Mamaia, cea pe care am încercat să o modernizăm acum zece ani când am venit eu primar cu nişte bani foarte puţini. De data asta însă, o să o facem la standarde foarte ridicate, vom amenaja toată promenada din staţiunea Mamaia, începând cu zona de intrare din sud până în capăt, în zona de intrare din nord şi în Satul de Vacanţă, plus piaţetele. Ea va fi amenajată pentru plimbare pedestră, va fi în anumite locuri accesibilă şi auto cu parcările aferente, însă ce este foarte important va oferi, totodată, un spaţiu de desfăşurare a carnavalului, va fi luminată la fel ca «sambadromul» din Brazilia şi va oferi posibilitatea carelor alegorice să se mişte şi să se plimbe cu maximă vizibilitate şi fără să distrugă zona de promenadă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, Radu Mazăre. El a explicat că era nevoie de iluminat special pentru o mai bună vizibilitate a carelor alegorice în timpul defilării prin staţiune. "Carnavalul începe exact la amurg şi până când ajung carele alegorice în Piaţeta de la Cazino nu mai este lumină naturală, iar iluminatul stradal pe care îl avem nu era la înălţimea carelor. De data asta corpurile de iluminat sunt peste carele alegorice şi vor ilumina în aşa fel încât se va vedea în integralitate spectacolul pe tot traseul şi în Piaţetă", a menţionat Radu Mazăre. Mazăre a mai spus că Primăria Constanţa va avea propriul car al

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Roland-Garros: Gabriela Ruse, semifinalistă la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Elena Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros. Românca şi colega sa au ajuns în semifinale după retragerea adversarelor din sferturi, ru

Asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, reţinută în dosarul morţilor suspecte

Ziua Constanta acum 6 ore
O asistentă medicală de la Spitalul "Sf. Pantelimon" a fost reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital. Potrivit unor surse judiciare,

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

Mediafax acum 4 ore
„Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine din Germania, prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control, în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi

Premierul slovac Robert Fico anunţă că-l ”iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare şi se declară pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie

News.ro acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico, vizat într-un atentat la jumătatea lui mai, se declară miercuri pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie, într-o înregistrare publicată pe Facebook, şi anunţă că-l ”iartă” pe atacator, relatează AFP. Rober

Surpriză: McDonald’s pierde un proces şi nu mai poate utiliza numele „Big Mac” în Uniunea Europeană

Mediafax acum 4 ore
Supermac’s a arătat că McDonald’s a folosit drepturile de autor pentru a preveni extinderea lanţului irlandez în blocul comunitar. Curtea a hotorât că McDonald’s nu a putut demonstra utilizarea legitimă a mărcii „Big Mac” înregistrată în 1996. Astfe

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

Avertisment de o duritate fără precedent al OMS: "Locuitorii Fâşiei Gaza mănâncă iarbă şi beau ape uzate"

Ziare.com acum 4 ore
Oamenii din Fâşia Gaza sunt nevoiţi să bea ape uzate şi să mănânce hrană pentru animale, denunţă o reprezentantă regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Ea pledează în favoarea unei creşteri imediate a ajutorului umanitar în enclava ase

Vremea

București
acum

21°
joi

20°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°
Iasi
acum

19°
joi

18°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

21°
joi

20°/26°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°