Dacă tot am reţinut că din sânul poporului se ivesc indivizi de excepţie, pricepuţi în a exprima inexprimabilul, meşteri în a crea formă pentru fond şi desăvârşiţi în a impresiona până la rărunchi, merită să cugetăm care e statutul artiştilor emeriţi ai neamului în aste vremuri câinoase în care stânga-i totuna cu dreapta, de nu se mai ştie prieten de duşman, folclorist de folkist şi rapper de rocker.

O străveche lege nescrisă a folclorului spune că vremurile de restrişte revitalizează energiile creatoare ale poporului. Cine parcurge excelenta colecţie de Poesii populare române publicată în 1885 de G. Dem. Teodorescu, culegere-model premiată de Academia Română, observă precizia de ceasornic elveţian cu care fiecare lovitură a istoriei sau fiecare expediţie de jaf şi cucerire a seminţiilor prietene şi vecine este oglindită, în tezaurul înţelepciunii populare, de un pachet distinct de producţii artistice colective, anonime şi emblematice pentru spiritul acestui neam liric priceput în a-şi cânta durerile.

Măreţ în suferinţă, urieşesc în imagini, liric până la os, spiritul popular nu a ratat nici un prilej istoric de a da ghiers şi glas vitregiilor de tot felul. Ce probă mai bună s-ar putea aduce în sprijinul modestei noastre presupuneri decât aceea că fiecare conducător are propriul său tezaur folcloric? De la Dragoş-Vodă la Băsescu-bei, fiecare şef de stat şi-a aflat locul în memoria colectivă. Toţi şi-au găsit soclul, unii în folclorul mare, alţii în folclorul mic, după cum au voit vocea şi talentul artistului poporan.

Dacă tot am reţinut că din sânul poporului se ivesc indivizi de excepţie, pricepuţi în a exprima inexprimabilul, meşteri în a crea formă pentru fond şi desăvârşiţi în a impresiona până la rărunchi, merită să cugetăm care e statutul artiştilor emeriţi ai neamului în aste vremuri câinoase în care stânga-i totuna cu dreapta, de nu se mai