Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Spital, apa, săpunul și hârtie igienică sunt scumpe la vedere

Publicat in Ceahlaul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

În Spitalul Județean Neamț apa potabilă, hârtia igienică și săpunul sunt scumpe la vedere. Cea mai bună sursă de aprovizionare o reprezintă chioșcurile din curtea unității spitalicești sau chiar din incinta clădirilor care îți pot oferi de toate. În Spitalul Nou am încercat să dăm de o toaletă și ne-am adresat celor de la Triaj UPU. Am primit un răspuns sec: „E aici pe dreapta la chirurgie…”. Stânga împrejur și am ieșit să vedem minunea. După ce am mai întrebat încă doi asistenți ne-am lămurit. Toaleta nu o poți găsi fără ajutorul personalului deoarce ea se află dincolo de ușa pe care scrie „Atenție! Acces restricționat! Zonă de consultații”. E drept că scrie și „Zona tratament urgențe minore”, dar cum noi nu am considerat a fi o urgență minoră, în lipsa inscripției «W.C», ne-am debusolat. La toaletă, aproape tot ce-ți trebuie până când realizezi că ai nevoie de hârtie igienică și săpun. Oricât am căutat, nu erau. Aceleași condiții jenante se găsesc și în celelalte toalete. Deși pe uși scrie cu litere de-o șchioapă „Păstrați curățenia!”, săpunul și hârtia igienică nu sunt de găsit. Am vrut să vedem dacă în toaletele rezervate personalului medical sunt alte condiții, dar ușile erau încuiate. Cel mai probabil fiecare medic are câte o cheie pentru acces. În unele situații ușile toaletelor nici măcar nu se închid, context în care atenția trebuie să fie sporită. „Vă riscați?” Pentru un pahar cu apă este și mai dificil. În Spitalul nou, în cel Vechi și în Pediatrie există câte un aparat pentru apă. Toate, aparent funcționale, fără a putea afla dacă au și apă deoarece nu există pahare de unică folosință. În zona UPU, de la aparatul cu apă, un paznic ne-a întrebat dacă ne riscăm în condițiile în care mai era disponibil un singur pahar, și acela folosit. La Pediatrie, un aparat perfect funcțional, cu aceeași meteahnă, stătea alături de un tonomat care îți dă ce vrei…. mai puț

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 32 minute
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum 50 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 56 minute
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum o ora
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

17°/31°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°