- Social - nr. 219 / 8 Noiembrie, 2013 Pierzandu-si viata neasteptat, arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, mi-a trimis gandul inapoi la un moment in care pulsul vietii clocotea in ea la cota cea mai inalta. Prin largul fluviu al evenimentelor vietii noastre trecatoare, din cand in cand, gandul are acest bun obicei sa se opreasca la cate un fapt de viata deosebit pentru a-i asculta pulsul, pentru a-i lumina adancurile, incercand sa prinda firele intelegerii si ale mersului lumii acesteia si nu de putine ori cu intentia de a-l avea model. Unele ar putea fi chiar modele stralucite, bune de asezat in manualele scolare, modele de care avem nevoie pentru a infaptui implinirea unui vis inalt. Prin anul 1978, prietenul meu bun, medicul oftalmolog Coriolan Bucur, mi-a inlesnit prilejul de a intalni un asemenea moment. Fiul sau, Petrisor Bucur, tanar inginer electronist in Bucuresti, era pe punctul de a fi dat afara din serviciu pentru absente de la locul de munca si, ca orice tata, era nelinistit. Petrisor fusese rugat de Anca Petrescu sa lucreze la o macheta pentru viitoarea Casa a Poporului. Anca isi adunase langa ea un numar de tineri si impreuna lucrau cu aripi intinse pana in slava cerului. N-a fost cu putinta ca Petrisor sa se rupa de entuziasmul care fierbea in clocot ca si-a pierdut serviciul, la fel si Anca. Nimic insa nu putea pune stavila implinirii unui ideal tesut din cele mai frumoase vise. Pe atunci Anca era pe la inceputul carierei sale, avea cam 29 de ani si doar cinci ani de vechime in "campul muncii”. Fiecare avem in viata momente de rascruce hotaratoare. Cand Anca a simtit ca pentru ea a sosit un asemenea moment, s-a implicat cu intreaga ei fiinta, sperand ca va fi acceptata sa lucreze alaturi de alti arhitecti. Asupra acestui moment crucial de viata m-am oprit, pentru ca merita privit in toate dimensiunile lui. El face parte din randul acelor moment