Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Banii de Liceu”, pentru oricine?

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

* peste 3.500 de liceeni din județul Neamț beneficiază de burse sociale * inspectorii sociali din primării nu se dau în vânt după anchete * „Problema este la notariat și la cei care nu spun adevărul”, a spus Braiș Elena, inspector social. Sprijinul material, numit sugestiv ”Bani de liceu”, acordat prin Programul naţional de protecţie socială, derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale vine în ajutorul multor liceeni care provin din familii cu venituri mici. Astfel, după câteva acte de la notariat, de la Registrul Agricol și de la locul de muncă al părinților, elevii de liceu au posibilitatea de a beneficia de 180 de lei pe lună. O sumă esențială care poate fi decisivă în educația unor elevi aflați în dificultate. Pentru alții, însă, este încă o sursă de venit care pică de pomană. Programul național de protecție socială ”Bani de liceu” și-a definitivat listele cu beneficiari. Nu mai puțin de 3.667 dintre elevii nemțeni au fost desemnați eligibili, cu acte în regulă. În mod normal aceștia sunt copiii cu o situație deosebită, care supraviețuiesc cu bani puțini. Nu mai mult de 150 de lei pe membru de familie. În realitate, prea puține sunt cazurile în care s-a făcut o anchetă socială pentru a verifica dacă cele declarate de părinții liceenilor sunt adevărate. Un cititor al ziarului „Ceahlăul”, marcă înregistrată, ne-a sesizat, prin exemple cu nume și prenume, că în comunele Cândești și Rediu sunt copii care beneficiază de burse sociale în ciuda faptului că părinții acestora realizează venituri demne de luat în considerare. Potrivit celui care ne-a sesizat acest aspect unele familii dețin pământuri, trăiesc din creșterea animalelor, au chiar și magazine. Copiii acestora se regăsesc în lista oficială a celor care vor primi anul acesta câte 180 de lei pe lună, pe tot parcursul anului școlar 2013-2014. Anchetele sociale făcute pe „încredere” Printre actele necesare întocmirii

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum o ora
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

Adevarul acum 33 minute
Un adolescent de 14 ani din Sibiu a oferit întregii lumi o lecție de curaj. Băiatul, deși avea mâna în ghips, și-a salvat prietenul de la înec, chiar înainte de sosirea salvatorilor.

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum 33 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Buzău: Suspiciune de toxiinfecţie alimentară în localitatea Măgura, unde se afla un grup de 39 de copii şi 3 adulţi / 13 persoane au avut deja nevoie de îngrijiri medicale

News.ro acum 56 minute
Mai multe persoane dintr-un grup de 39 de copii şi trei adulţi aflaţi în localitatea Măgura, judeţul Buzău, acuză dureri şi simptome de toxiinfecţie alimentară, până acum 13 dintre acestea având nevoie de îngijirile medicilor. ”Inspectoratul pentru

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°