Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul SUA a adoptat un proiect de lege istoric împotriva discriminării pe baza orientării sexuale

Publicat in Mediafax, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Senatul american a adoptat joi un proiect de lege istoric, care interzice firmelor să angajeze sau să concedieze o persoană pe baza identităţii sau orientării sexuale, însă textul urmează să fie supus şi aprobării Camerei Reprezentanţilor.

La un decendiu de la prima încercare nereuşită de adoptare a unui asemenea text, "Employment Non-Discrimination Act" (ENDA) a fost adoptat cu 64 de voturi la 32 în Camera superioară majoritar democrată, bucurându-se de o susţinere puternică din partea ambelor partide.

"Senatul s-a exprimat clar în favoarea încetării discriminării la locul de muncă", a declarat senatorul democrat Jeff Merkley, un apărător al textului. "Sper ca şi Camera să procedeze la fel", a adăugat el.

Administraţia democrată a preşedintelui Barack Obama a reacţionat imediat după vot, exprimându-şi satisfacţia faţă de adoptarea acestui text, care vizează să "pună capăt nedreptăţii care-i afectează pe concetăţenii noştri americani cărora le este refuzat un loc de muncă sau care sunt concediaţi doar pentru că sunt gay, lesbiene, bisexuali sau transsexuali" (LGBT).

Casa Albă îndeamnă, în acest comunicat, Camera Reprezentanţilor, majoritar republicană, să "supună la vot acest text şi să îl trimită Biroului (preşedintelui Obama) pentru a deveni lege" cât mai rapid.

În timp ce apărătorii ENDA prezintă acest proiect ca pe una dintre legislaţiile în domeniul drepturilor civice cele mai importante din ultimii ani, opozanţii conservatori îl percep ca pe un "pumnal" înfipt în inima libertăţii religioase.

Opoziţia republicanilor s-a diminuat considerabil începând de săptămâna trecută, după ce textul a fost supus unei serii de amendamente vizând protejarea grupurilor religioase.

Însă această legislaţie riscă să fie blocată în Camera Reprezentanţilor, al cărei preşedinte, John Boehner, a apreciat că poate dăuna firmelor.

Chi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 43 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 57 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°