de N. I. DOBRA
08 noiembrie 2013 23:35
14 vizualizari
A-A+ Un ins m-a întrebat, într-o zi normală de muncă, în care noi huzuream pe terasă la Frieda, iar eu mă uitam după fete, de ce iubim femeile. Întrebarea m-a enervat şi i-am răspuns inadecvat: "Poate le iubeşti tu. Eu iubesc femeia pentru că există, în rest o detest". Am minţit, ca de obicei. * Un italian, Liberale Netto a scris o biografie a poetului George Bacovia, în care afirmă că acesta ar mai fi avut un fiu (în afara celui legal) rezultat al unei aventuri din tinereţe, cu care nu a avut relaţii şi pe care nu l-a recunoscut. * De I. L. Caragiale nu mă poate despărţi nimeni. El e contemporanul nostru (şi, cu siguranţă, al generaţiilor viitoare), câtă vreme va exista prostie pe faţa pământului. Şi, din câte bag de seamă, e tot mai multă. * Când mă bărbieresc şi mă privesc în oglindă, îmi vine să plâng văzând cum mă urâţesc de la o săptămână la alta. Mă mai consolez cu gândul că şi Brigitte Bradot, Sophia Loren, Alain Delon au fost cândva tineri şi frumoşi, iar acum sunt fosile. Îl invidiez pe cei care au barbă şi nu se uită în oglindă. * Nicolae Manolescu a făcut un inventar al membrilor Uniunii Scriitorilor din România: sunt 2.500 în ţară şi străinătate. Cam mulţi la o populaţie de 20 de milioane, între care destui analfabeţi, dar dacă - şi plătesc la zi cotizaţia, e în ordine. * O întâmplare care numai la noi poate avea loc: să mori înghesuit de mulţimea care se duce să pupe nişte moaşte ca să se vindece de boli. Vorba unui amic: proştii nu dispar, numai se schimbă. * Nicolae Manolescu e tot un zâmbet, pentru că a fost reales preşedinte al Uniunii Scriitorilor Români, avându-i ca adjuncţi pe Varujan Vosganian şi pe Gabriel Chifu. Sibianca Rita Chirian a "prins" un loc în Consiliul Uniunii, să fie, şi ea, pe-acolo. * Cumpăr săptămânal reviste literare, de la Dilema Veche şi Cultura, la România