de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
08 noiembrie 2013 22:30
4 vizualizari
A-A+ Se întâmplă, uneori, să auzim că cineva a stat în închisoare fără a fi vinovat. Luni, ani, destul cât să rămână marcat pentru tot restul vieţii. Vă amintiţi probabil de celebrul caz Ţundrea, dar şi de alte episoade cu magistraţi care au traumatizat oameni nevinovaţi. Ultima "ispravă" de acest fel ajunsă la urechile publicului este cazul unui tânăr care a petrecut nouă luni după gratii, pentru o crimă pe care nu o săvârşise. Povestea omului e dramatică, e presărată cu umilinţe şi zile de coşmar. Într-un sfârşit, tânărul a fost achitat, alţi judecători înţelegând că e nevinovat. Oricine e supus greşelii: şi noi greşim: şi medicii şi profesorii şi lăcătuşii. Nimeni nu e perfect, iar dacă vreţi, putem folosi şi vorba aia: "Numai cine nu munceşte, nu greşeşte!". Şi, fireşte, continuarea: "Iar cine nu greşeşte, trebuie promovat!". Şi procurorii şi judecătorii pot greşi. Se întâmplă. Uneori greşelile lor schimbă destine. E destul de greu să spui cuiva care a stat închis pe nedrept: "Ştiţi, ne scuzaţi, ne-a luat valul, am greşit, ne-am grăbit. Asta e, aţi stat o vreme la răcoare, lăsaţi că vă prinde bine, din orice experienţă avem câte ceva de învăţat!". Când erorile apar în jurul unei crime, e cu atât mai grav. Crima e o infracţiune deosebit de gravă, care trebuie judecată cu minuţiozitate şi responsabilitate. A pune cuiva eticheta "criminal" nu e totuna cu a-l face găinar sau hoţ de buzunare. Să admitem - totuşi - că se întâmplă să greşeşti, procuror sau judecător fiind. După ce e eliberată, declarată nevinovat, reabilitată, victima cere despăgubiri de la statul român. Bani care nu sunt plătiţi de cei care au greşit, aceştia văzându-şi, bine mersi, de treabă. S-au creat de-a lungul timpului câteva precedente periculoase, care, nepedepsite fiind, au generat o atitudine conf
