de Dumitru CHISELIŢĂ
dumitruchiselita@tribuna.ro
08 noiembrie 2013 23:38
3 vizualizari
A-A+
Termenul acela ajuns obositor şi comic la cât de folosit a fost şi este de autorii monografiilor de localităţi, "străveche vatră", este, în cazul Slimnicului de lângă Sibiu, o realitate istorică. Slimnic poate fi numit "străveche vatră", poate una din cele mai străvechi din judeţul nostru. Aici găsim urme din epoca pietrei şi a bronzului, aşezăti dacice – trei, la Şarba–Stempen, în Lunca Frumoasei şi Pe Vale, continuate, ca locuire, şi după cucerirea romană, "satul" de la Şarba fiind una din cele mai mari aşezări rurale din Dacia Traiană, zona fiind locuită chiar şi în perioada "întunecată" de după marile migraţii.
Denumirea "românească" a localităţii, Slimnic e, evident, de origine slavă, îmsemnând, pare-se, sau confluenta de ape, sau loc cu pruni. Se pare că slavii au foat aici o prezenţă puternică, deoarece, nu, ceva mai încolo, pe drumul Mediaşului, e satul... Ruşi (care şi în germană, Reussen, are aceeaşi semnificaţie). Denumirea germană de Stolzenburg (săseşte "Stulzembrich"), deşi este de multe ori asociată cu cetatea care a făcut această comună faimoasă printre turiştii amatori de romantism şi ruine medievale, vine, de la localitatea "soră" din Luxemburg, de unde pare-se că au sosit primii "hospites" flamando-germanici aici. Stolzenburg, cetatea mândră / a celor mândri. Totuşi, denumirea mai veche pare a spune altceva. Prima atestare scrisă a Slimnicului, la anul 1282, se referă la un anume Reynaldus, preot paroh (plebanus) de "Stolshunbercht", decan al provinciei "Zibiensis". Mai exact Stolzemberg, denumire folosită în documente până prin 1341. Deci nu "cetatea", ci "dealul", "mândru"/"celor mândri" am spune. Pentru că iniţial a fost dealul, apoi cetatea. De la 1394, apare denumirea cunoscută, de Stolzenburg. În maghiară se numeş
