Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Au confundat-o cu Eva Longoria! O fostă vedetă tv de la noi s-a distrat la o petrecere VIP!

Publicat in Click, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Asemănare izbitoare între Mădălina Radu, fostă prezentatoare OTV, şi Eva Longoria, actriţa cunoscută din serialul "Neveste disperate"! Românca a fost tratată ca un star internaţional la Palma de Mallorca, după ce patronii unui club de fiţe au confundat-o cu celebra actriţă.

Îmbrăcată la patru ace şi coafată, Mădălina Radu (33 de ani) s-a bucurat de un tratament preferenţial întrun club de fiţe din Spania. Aflată într-o călătorie în compania unor prieteni, fosta OTV-istă a vrut să se distreze pe ringul de dans. Deşi afară, petrecăreţii aşteptau la coadă să intre, Mădălina a fost poftită înăuntru fără să fie întrebată absolut nimic. Aşa a petrecut pe cinste românca noastră în contul Evei Longoria.

Eva Longoria

Mădălina Radu

"M-au invitat în zona VIP, la una dintre cele mai bune mese. La un moment dat, ni s-a adus şampanie din partea casei, iar la final mi s-a cerut autograf. Buimacă, nu am bănuit niciun moment ce mi se întâmplă.

Abia la finalul serii când mi-au strigat «Eva» am făcut legătura. Câteva zile mai târziu în avion, am citit într-una din revistele lor că Eva Longoria se afla în aceeaşi perioadă în Spania şi chiar fusese invitată în clubul cu pricina.

Aşa se explică de ce am fost tratată ca o prinţesă. Nu pot decât să mă bucur de acest compliment", ne-a povestit Mădălina Radu.

Eva Longoria

Mădălina Radu

Nu este prima dată când fosta vedetă tv este asaltată de persoane care îi cer să facă poze împreună sau autografe. În urmă cu doar câţiva ani, pe o plajă din Cannes, Mădălina a fost din nou în atenţia turiştilor care au confundat-o încă o dată cu celebra actriţă.

Şi în România, în rândul prietenilor, Mădălina este tot timpul comparată cu Eva Longoria (38 de ani). Nici nu este de mirare din moment ce amândouă au acceaşi culoare a och

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Ce subiecte au avut de rezolvat candidații de la toate profilele la proba scrisă la Matematică/Istorie

Ziua Constanta acum 20 minute
Examenul de Bacalaureat continuă marți, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului. Absolvenții claselor a XII-a susțin, azi, proba scrisă la matematică și istorie. Conform regulilor Ministerului Educației, de la ora 7.30 până la 8.30 este permis ac

Vizită-surpriză la Kiev: Viktor Orban va merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei ruseşti. Care este miza

Mediafax acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban este aşteptat să călătorească la Kiev marţi, 2 iulie, potrivit a trei surse care cunosc planurile. Vizita-surpriză este prima realizată de către premierul ungar în Ucraina de la debutul războiului şi are loc la o zi după

UPDATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Olanda va începe în curând livrările de F-16 către Ucraina, anunţă guvernul

News.ro acum 53 minute
Olanda va furniza în curând Ucrainei primul dintre cele 24 de avioane de luptă F-16 promise, a anunţat luni guvernul olandez, informează Reuters. Autorizaţiile necesare pentru livrarea avioanelor către Ucraina au fost acordate, a declarat ministrul

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Volodimir Zelenski: Această lună poate aduce Ucrainei şi mai multă putere, în special în protejarea cerului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite că această lună poate aduce Ucrainei şi mai multă putere, în special în protejarea cerului, el arătând că armele cu rază lungă de acţiune, avioanele de luptă pentru Ucraina - de calitate şi în can

Cât de pregătiți sunt milenialii să devină cea mai bogată generaţie din istorie: „Generația sandwich”

Ziare.com acum o ora
Milenialii sunt pe cale să devină cea mai bogată generaţie din istorie, dar sunt ei gata să facă faţă afluxului mare de bani? Răspunsul se pare că este nu, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Knight Frank şi analizelor unor firme f

Zeci de răniți după ce un avion a aterizat de urgență din cauza unor turbulențe serioase. Ce nu trebuie să facă pasagerii în timpul zborului FOTO VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Un avion de linie al Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care efectua o cursă de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Natal, Brazilia, după "turbulenţe severe". Mai multe persoane au fost rănite, a anunţat compan

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Sărbătoare 2 iulie 2024. Cine a fost Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (Video)

NapocaNews acum o ora
Marţi, 2 iulie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, chiar dacă puţini români ştiu că marele domnitor al Moldovei a fost şi canonizat în 1992. Sfântul Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan Vodă şi Oltea Maria, respectiv ne

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

25°
mar.

19°/34°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

27°
mar.

21°/28°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°