Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GRECIA - ROMÂNIA. Politicienii vor susţine naţionala la Pireu

Publicat in Romania TV, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

GRECIA - ROMÂNIA. Cei mai importanţi politicieni sunt cu ochii pe meciul Naţionalei pentru calificarea la Campionatul Mondial. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spune că îşi va lua câţiva colegi şi vor merge chiar la Atena. Alţii spun că vor urmări meciul în direct la România TV.

GRECIA - ROMÂNIA. "O să mă deplasez împreună cu câţiva parlamentari pentru meciul de fotbal, în Grecia, la Atena. Mă bucur că dumneavoastră aţi găsit resursele financiare să transmiteţi. O să aveţi un rating incredibil", a declarat Valeriu Zgonea.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vrea să îmbine utilul cu plăcutul la vizita în Grecia. "Eu am o invitaţie de la ministrul grec de Externe. Să vedem dacă îmi propune să vin în ziua de 15", a spus Corlăţean. "Aş vrea să fiu la faţa locului. Dacă nu, o să vă urmăresc", a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Marian Vanghelie este indecis asupra locului în care va vedea meciul. "Aş intenţiona să merg. Nu mă uit la meciuri decât când joacă naţionala României. Am fost şi îmi place să mă duc pe stadion", a precizat primarul sectorului 5.

Cei care nu vor merge până în Grecia pentru meci, vor sta cu ochii pe televizor. "România TV dă în direct meciul? Ce tari sunteţi. Ce bine, că înseamnă că-l prind şi eu că nu prind toate canalele de sport. Hai România! Hai băieţii! Balonul e rotund...", a spus deputatul PSD Mihai Sturzu.

Iar liderul PNL Crin Antonescu are şi un pronostic. "Cu grecii chiar avem o şansă să câştigăm. Echipele antrenate de Piţurcă, atunci când câştigă, o spun cu simpatie pentru Piţurcă, câştigă în general cu 1-0. 2-1 însă!", a prezis preşedintele Senatului.

Reprezentativa României întâlneşte Grecia în barajul de calificare la CM 2014. Meciul tur, programat pe 15 noiembrie, la Pireu, va fi transmis în direct de România TV. Returul se va disputa pe 19 noiembrie, pe Naţio

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România! Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 14 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 1:41, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Conform sursei cit

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Tehnologia ne permite să fim toţi primari. Putem decide ce se întâmplă în oraşul nostru cu un click pe telefon. Votezi direct primarul, la pachet cu avatarul

Ziarul Financiar acum 42 minute
“Astăzi tehnologia ne permite să fim toţi primari, să fim toţi cetăţeni, să fim toţi implicaţi în serviciul public şi să respectăm banul public, adus din buzunarul nostru şi pus la un loc să creeze un beneficiu comun”, afirmă Adrian Sârbu. Folosirea

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum o ora
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Zelenski se întâlneşte astăzi, la Madrid, cu premierul spaniol Pedro Sanchez

Mediafax acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se întâlneşte, luni, la Madrid, cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat guvernul spaniol, potrivit El Mundo. La 15 mai, Zelenski şi-a amânat toate vizitele externe, inclusiv o călătorie în Spania, pe

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum o ora
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum o ora
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 9 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°