După ce Steaua a fost egalată de Basel în prelungirile returului din Elveția și a scăpat victoria printre degete, cînd i-am văzut pe Pandurii cum pierd la fel cu Fiorentina, la potou, aproape că mi-a venit să sparg televizorul de nervi! Implicit, să ne plîng nouă, românilor, de milă, că prea ne părăsește norocul exact în momentele în care am avea cea mai mare nevoie de el.
Corect, net superioară, formația viola dominase autoritar și ratase o căruță de ocazii. Dar am sperat că, dacă ținuse cu chiu cu vai 90 de minute, echipa lui Pustai va mai rezista 15 secunde ca să termine 1-1. În ciuda ambiției gazdelor și a magnificului gol înscris de Eric, adevărată operă de artă, italienii au cîștigat pînă la urmă logic, normal, firesc. Le-au răpit oltenilor șansa unui rezultat istoric tocmai pentru că au avut o clasă în plus. Cel puțin una.
Noaptea tîrziu, judecînd la rece, am înțeles că mă ambalasem cam degeaba și că la Tîrgu Jiu a învins chiar cine a meritat. Concret, deși s-a produs în minutul 92, reușita lui Borja Valero a pus ordine în lucruri, a împărțit dreptatea.
Căutînd justificări, am ajuns să gîndesc și că ghinionul nostru e, din păcate, previzibil în cele mai multe cazuri, asta în sensul în care el se adună ca un nor, plutește în aer și amenință înainte de a-și băga coada și de a ne necăji. Se zice că norocul mai e și cum și-l face omul, dar nu cumva afirmația se poate extinde și la ghinion?!
Și dacă da, răspuns ce mi se pare plauzibil, n-ar trebui să ne considerăm și noi înșine vinovați că ne complacem într-o asemenea prejudecată și nu lăsăm senzația că ne-am dori să rupem o vrajă nefastă?! Întrebarea vizează fotbalul și nu numai, ea bate mai lung și mai departe.
Ca atare, în loc să arătăm cu degetul spre ghinion, mai bine ne-am privi în oglindă, conștienți că tot ce ni se întîmplă depinde mai degrabă de noi decît de hazard. @N_P
