Temperaturile maxime vor fi de 9 grade Celsius în nordul Moldovei şi 20 de grade în sud-estul extrem al ţării, iar cele minime între 3 şi 11 grade.
De mâine, ne luăm umbrelele. Meteorologii anunţă înnorări în toată ţara şi ploi locale.
Vântul va avea intensificări trecătoare, ziua în sud şi noaptea în vest.
Izolat va fi ceaţă.
Marţi, vremea va fi în general închisă în sudul, estul şi parţial centrul ţării, unde vor fi nori joşi şi, posibil, ceaţă şi se vor semnala local ploi slabe şi burniţă.
În restul ţării cerul va fi parţial noros, iar ploile vor fi posibile izolat. Vântul va sufla moderat în regiunile sudice şi sud-estice şi va fi în general slab în restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 16-17 grade, local, în vestul, centrul şi sud-estul exterm al ţării. Valorile minime de temperatură se vor situa între 1 şi 11 grade.