Cu fiecare săptămână, cu fiecare zi scurse implacabil şi care-l mână spre scadenţa din decembrie 2014, dl Băsescu devine tot mai irascibil, mai penibil în prestaţia sa sub orice critică, de prim cetăţean al naţiei. Sunt tot mai mulţi, o majoritate covârşitoare, românii cărora li s-a făcut lehamite de îmbârligăturile, abuzurile şi potlogăriile dumnealui. Toate măsurătorile sociologice dovedesc acest lucru. Dacă dl preşedinte ar avea ceva glagorie, simţul ridicolului, ceva specială culturală măcar, mai mult ca sigur că ar pricepe că e timpul să nu se mai comporte instituţional şi public ca un arendaş pe moşie. Boala dumnealui, boală veche încă de când călca echipajul în picioare pe „Biruinţa”, n-are leac. Avem de nouă ani în faţa ochilor, un „rege gol”, pe cel mai tare din parcarea România, „preşedinte de mâna întâi”, peste un neam de mâna a doua (vorba dumnealui), un smardoi politic invincibil, un „zeu”, o pleaşcă” (dl Paleologu).

Evident că acest stil... inconfundabil de relaţionare cu boborul, cu celelealte puteri ale statului, cu instituţiile de forţă, cu societatea civilă (câtă mai e şi se mai manifestă) au ostilizat, cum n-a fost ea niciodată ţara, a fracturat-o în băsişti (o minoritate care se tot îngustează) şi o majoritate covârşitoare - antibăsiştii. Un climat otrăvit, care nu serveşte nimănui. Fără vicierea lui, dl Băsescu nu poate respira, nu-şi mai are raţiunea de a fi.

Pe acest fond de ostilitate au venit şi „dezvăluirile” de săptămâna trecută ale lui Sorin Roşca Stănescu. Una lume (inclusiv subsemnatul) a avut naivitatea să le ia de bune, mai ales că ele au fost prezentate, sub forma declaraţiei politice, în plenul Parlamentului.

Falsele acuzaţii produse public de SRS i-au oferit preşedintelui încă un prilej să se „desfăşoare”. A făcut-o însă nu ca un om inteligent, ci ca un securist. Şi-a imaginat o conjuraţie din care